Printre multe neajunsuri, primarul din Bulzeştii de Sus, Mirel Suba (foto), se chinuie să atragă fonduri pentru a reuşi să reabiliteze drumurile comunale aflate în proces de degradare maximă. Dacă proiectele europene pun condiţii greu de îndeplinit de către comunităţile mici, măcar cele guvernamentale să fie accesate cu succes. Unul dintre ele este cel ce vizează modernizarea drumului din satul Giurgeşti.
„Am început lucrările de modernizare a unui drum comunal din satul Giurgeşti (2,8 km), investiţia fiind câştigată din bani guvernamentali, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL II). Termenul de finalizare e de 12 luni, iar valoarea ajunge la circa trei milioane de lei. S-a semnat contractul de finanţare şi a avut loc licitaţia. S-a prezentat doar o firmă, neînghesuindu-se prea multe societăţi să-şi asume lucrări într-o comună mică şi izolată. Noi suntem bucuroşi că s-a găsit măcar cineva interesat. Avem prevăzute lărgire de drum, două podeţe, rigole betonate, ziduri de susţinere etc., adică e o lucrare complexă. Momentan, drumul e doar pietruit, însă îl tot spală ploaia şi se strică mereu. Plus că transportatorii de masă lemnoasă îl rup din cauza încărcăturii mari şi a frecvenţei cu care circulă în zona noastră. E drumul de bază al localnicilor, nu avem autostrăzi aici. Ar trebui să se revizuiască puţin condiţiile de exploatare a lemnului, nu să fie lăsaţi să aducă pagube la nivel de comunitate. Dreptate oricum nu e. Primăria parcă nu e a statului. Plăteşte impozit, cotă TVA etc. Plătim pază şi administrare celor de la Romsilva, dar ei nu achită impozit la primărie. Biserica e tot a statului. Nici ea nu plăteşte impozit. Noi nu suntem, deci, ai statului. Vine Legiuitorul şi zice că în zona Munţilor Apuseni, grila de impozitare e redusă la jumătate. Cine ne dă diferenţa? Nu primim nici de la Finanţe, nici de altundeva. E bine că oamenii sunt scutiţi, e perfect, dar o astfel de administraţie locală trebuie sprijinită ca să poată supravieţui. Nu ştiu, poate sub formă de compensare”, a afirmat Mirel Suba, primarul din Bulzeştii de Sus. Potrivit acestuia, o a doua investiţie accesată prin acelaşi program ţine de modernizarea lui DC6, pe traseul: Bulzeştii de Jos – Grohot-Tomnatec.
Se anunță iarăși un mare răzbel într-o localitate din județ după ce două tabere au…
George Artur Găman, directorul general al INCD INSEMEX Petroșani Pentru că, alături de colegii săi,…
Andrei B., din Hunedoara Pentru că a fost condamnat la 15 ani de închisoare după…
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX), o instituție de importanță…
Doi bărbați din municipiul Lupeni au fost reținuți de polițiști după ce au atacat și…
O fostă angajată a unei bănci din Hațeg a fost condamnată definitiv de magistrați la…