Cristina Ghenea
Veşti bune pentru hunedorenii care se pregătesc să meargă la urne, dar au buletinul expirat. Serviciile de evidenţă a persoanelor din judeţ vor fi deschise inclusiv sâmbătă şi duminică, pentru eliberarea actelor de identitate persoanelor cu drept de vot.
Peste 10.000 de hunedoreni în această situaţie
Programul de lucru al serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor din tot judeţul a fost extins pentru sâmbătă, 9 iunie, între orele 8.00 şi 16.00 şi pentru duminică, 10 iunie, între 8.00 şi 21.00. Măsura a fost luată cu ocazia alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale, pentru eliberarea actelor de identitate persoanelor cu drept de vot care au buletinul cu termenul de valabilitate expirat. Reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor spun că în judeţul nostru, sunt 10.955 de hunedoreni cu drept de vot, care nu vor putea participa la alegerile de duminică, dacă nu-şi vor reînnoi cartea de identitate.
Povestesc gurile rele prin târg că un personaj din zona noastră s-a pus pe citit,…
Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene Pentru că, și în acest an a organizat Ziua…
I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost arestat, după ce nu a respectat un…
Consiliul Local al municipiului Hunedoara a aprobat, cu unanimitate de voturi, cofinanţarea necesară pentru construirea…
Victima hunedorencei, o mamă din București, a cerut, la începutul lunii august, ca instanța să…
Cu câteva sute de euro scapi de obligația de a urma cursurile unei școli de…