Individul este vânător autorizat și deținător de permis pentru armă. Avea dreptul să împuște un mistreț, dar cum n-a apărut în bătaia puștii, s-a gândit că nu poate pleca cu mâna goală.
A pușcat o căprioară orbită de lumina farurilor mașinii. ”Suspectul, membru vânător a hotărât să obțină un vânat de pe fondul de vânătoare nr.06 Ribița, după ce în data de 17.02 2021, a participat la o vânătoare legală pe același fond de vânătoare însă nu au împușcat exemplarul de mistreț trecut în autorizația colectivă. În acest sens în jurul orei 00:30, a plecat de acasă, cu mașina personală și cu arma de vânătoare legal deținută, în fondul de vânătoare. În apropierea râului Crișul Alb, prin fața mașinii cu farurile aprinse a trecut un exemplar din specia căprior (femelă), care conform declarației suspectului, șchiopăta, astfel încât din mașină suspectul a executat foc de armă spre vânat. Apoi a plecat în urmărirea vânatului rănit, pe cursul Crișului Alb, dar imediat a auzit strigând să se oprească și a văzut lumina farurilor mașinii cu care martorul, paznic de vânătoare, se deplasa în patrulare, situație în care suspectul a abandonat mașina și a fugit ascunzându-se cu arma de vânătoare”, se arată în rechizitoriu. Anchetat pentru braconaj de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brad, suspectul a scăpat de răspundere după ce s-a dispus renunțarea la urmărire penală. Totuși, procurorii au cerut să-i fie confiscată arma de vânătoare folosită la infracțiune iar Judecătoria Brad a admis propunerea. (M. Gânju)
Zvonurile din culisele unui partid au explodat, iar în tabăra purtătorilor de fanion galben-albastru e…
Dr. Daniel Angelescu din Deva Pentru că a stabilit un record mondial în oftalmologie, respectiv…
David S., din Vulcan Pentru că a fost condamnat la închisoare pentru lipsire de libertate…
Peste 1.430 de infracțiuni din sfera violenței în familie au fost înregistrate în județul Hunedoara…
Un apel disperat zguduie comunitatea din Călan și pune sub semnul întrebării limitele umanității în…
Magdalena Șerban Baza materială a Liceului Tehnologic Agricol Alexandru Borza din Geoagiu continuă să se…