Categories: Flash

„Bonnie şi Clyde ai Estului“, trimişi în faţa Tribunalului Hunedoara

Varga Şandor şi Emese Turi – autorii jafului armat dat în decembrie 2007, la o casă de amanet din municipiul Hunedoara – vor fi judecaţi de magistraţii de la Tribunalul judeţului nostru. Cuplul poreclit „Bonnie şi Clyde ai Estului“ este, în prezent, arestat în Ungaria, pentru că în ultimii ani au comis şapte jafuri armate şi patru crime.

Patru jafuri armate în România

Potrivit unui comunicat emis de reprezentanţii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în perioada august – decembrie 2007, Şandor şi iubita sa au pătruns în incinta a patru case de amanet, aflate pe raza unor judeţe din ţară. Sub ameninţarea armei, casierele erau nevoite să le dea jefuitorilor banii aflaţi în casă, dar şi bijuterii, iar apoi cei doi părăseau locaţiile cu diferite autoturisme, unul dintre acestea având numere false de înmatriculare. În data de 17 decembrie 2007,  după ce au pătruns în cea de-a patra casă de amanet (n.r. cea din municipiul Hunedoara), inculpatul a tras un foc de armă asupra angajatei societăţii, provocându-i acesteia o plagă craniană împuşcată, transfixiantă, ce a avut drept urmare pierderea ochiului stâng. Rechizitoriul anchetatorilor face referire şi la raportul medicilor legişti, din care a rezultat că victima a necesitat un număr de 55 – 58 de zile de îngrijiri medicale şi a rămas cu o infirmitate permanentă, reprezentată prin lipsa vederii stereoscopice. Dosarul a fost trimis, pentru judecare, Tribunalului Hunedoara.

Fărădelegi în lanţ, doar pentru bani

Varga Şandor, în vârstă de 31 de ani, este din Codlea, judeţul Braşov, şi a fost prins, împreună cu iubita sa (n.r. cetăţean maghiar, 26 de ani), pe teritoriul Ungariei, după trei ani de la comiterea jafului din Hunedoara. În prezent, ambii se află în spatele gratiilor, în închisorile maghiare, fiind acuzaţi de comiterea a patru crime şi trei jafuri armate, fapte săvârşite doar în Ungaria. Se pare că în 2009, „Bonnie şi Clyde“ l-ar fi executat pe patronul unui magazin de bijuterii, căruia i-au îngorpat, mai apoi, cadavrul, pentru a nu fi descoperiţi. Un an mai târziu, tot pentru bani, cuplul a mai ucis o familie de vietnamezi. (Cristina Ghenea)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu”  Hunedoara  Deva pentru lecturare în…

5 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele din sudul județului nostru cum că un individ uns cu toate alifiile,…

15 ore ago

Bulina albă

Geanina Marin Diu, profesor la Grădinița PP3 din Petroșani Pentru organizarea unui spectacol caritabil în…

15 ore ago

Bulina neagră

Marius Ș., din municipiul Lupeni Pentru că a fost condamnat la închisoare după ce a…

15 ore ago

Dragoste cu năbădăi între doi foști soți din Vulcan

Ea a invocat faptul că este o victimă a partenerului, că este abuzată fizic și…

15 ore ago

Amintirea unui cântec frânt…

Biblioteca Județeană „Ovid Densu­sianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat un…

15 ore ago