Categories: Actualitate

Bolnavii rabdã de foame la Petrosani

Dana Istudor

Foarte mulţi bolnavi internaţi la Spitalul de Urgenţă din Petroşani, a doua unitate medicală ca importanţă din judeţul Hunedoara, se plâng că sunt înfometaţi, deoarece porţiile de hrană sunt mici, iar mâncarea este lipsită de consistenţă.

Aduc mâncarea de acasă
Raţia zilnică de hrană primită de un bolnav internat în Spitalul de Urgenţă din Petroşani (SUP) este neîndestulătoare, din cauza bugetului de austeritate al unităţii medicale şi se anticipează un dezastru în trimestrul patru al acestui an, când fondurile spitalului vor fi aproape de zero. În prezent, bolnavii ajunşi pe patul de spital din „capitala” Văii Jiului spun că sunt în permanenţă flămânzi, deoarece mâncarea primită este insuficientă şi de slabă calitate. 
„Vă spun sincer că am apelat la rude şi la cunoştinţe să îmi aducă ceva de mâncare, că hrana de la spital este foarte puţină. De mult nu am mai simţit că îmi este atât de foame”, susţine, sub protecţia anonimatului, o pacientă internată la Secţia Cardiologie a Spitalului de Urgenţă Petroşani. Femeia mai spune că primeşte mâncare atât cât să nu moară de foame, iar ceilalţi pacienţi au aceeaşi soartă, din cauză că s-au redus porţiile de hrană.

Conducerea spitalului nu comentează
Conducerea unităţii medicale din Petroşani nu infirmă problemele legate de hrana pacienţilor, însă, managerul spitalului, dr. Alexandrina Remescu a refuzat să ofere amănunte cu privire la situaţie, motivând că este ocupată. Nici directorul medical al unităţii n-a putut spune mai multe, deoarece susţine că nu are competenţe pe probleme economice. Surse demne de încredere din cadrul SUP spun că pacienţii se plâng acum pe bună dreptate, iar totul se întâmplă din cauza bugetului auster al unităţii medicale. În acest moment, Spitalul Petroşani încă stă bine la aprovizionarea cu medicamente pentru pacienţi şi are creanţe mici faţă de furnizori, însă din ultimul trimestru al anului va intra în colaps, deoarece bugetul va fi zero.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

ANUNȚ ÎN VEDEREA ACORDĂRII SPRIJINULUI MATERIAL  TICHETE SOCIALE PE SUPORT MATERIAL ȘI PACHETE CU PRODUSE…

24 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

20 de ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

20 de ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

20 de ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

20 de ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

20 de ore ago