Categories: Comunitate

Blăjeni: Împreună, încă 4 ani!

Magdalena Șerban

La Blăjeni, oamenii l-au ales pe Horia Flavius Jurca (foto) pentru încă un mandat de primar, proiectele investiționale câștigate pe axe europene și guvernamentale de finanțare fiind piatra de temelie care a stat la baza opțiunii de vot. Așa că, împreună, în următorii 4 ani vor putea să ducă satele aparținătoare la un nou pas în procesul de dezvoltare.

Continuitate prin fapte
“Le mulțumesc pentru participarea la alegerile din 9 iunie, în primul rând. Fiecare vot a contat, indiferent de opțiunea exprimată si apreciez enorm implicarea fiecăruia dintre cetățenii comunei. Celor care m-au votat, le mulțumesc pentru încredere, sunt profund recunoscător. Votul exprimat este o dovadă a dorinței de a continua împreună pe drumul dezvoltării. Celor care nu m-au votat, le respect decizia. Voi fi primarul tuturor. De asemenea, doresc să mulțumesc echipei mele de consilieri, care s-a dedicat trup și suflet pentru a face posibil acest rezultat. Vă asigur că ușa mea va fi întotdeauna deschisă pentru sugestii, probleme și propuneri, pentru că doar prin dialog și colaborare vom reuși să atingem obiectivele noastre. Vă mulțumesc, încă o dată, pentru participare, sprijin și susținere”, a transmis primarul din Blăjeni, Horia Flavius Jurca. Cât despre obiectivele ce trebuie duse la îndeplinire, edilul a amintit de finanțarea în valoare de 9,8 milioane de lei, câștigată pentru modernizarea drumurilor vicinale și a celor de interes local, prin Programul Național de Investiții «Anghel Saligny», demers aflat în procedura de licitație. Apoi, amenajarea capelei din satul principal se află pe ultima sută de metri, lucrările derulându-se din visteria locală. Și, nu în ultimul rând, urmează recepția la «Centrul de păstrare al tradițiilor și a meșteșugurilor», materializat în colaborare cu Muzeul ASTRA din Sibiu și finanțat prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), GAL Țara Zarandului și visteria proprie. Aici, se vor restaura 180 de obiecte etnografice și vor fi implicați 12 meșteri din Blăjeni pentru a asigura varul necesar, învelitorile din paie și nu numai, atât în muzeul ASTRA, cât și în comună. Iar prin Administrația Fondului pentru Mediu – AFM, în stadiul final în vederea executării se află modernizarea iluminatului public. În plus, se așteaptă alte noi portițe de finanțare ce pot fi accesate pentru obținere de fonduri și implementarea de alte obiective.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ce avem noi aici? Cla­sica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…

4 ore ago

Bulina neagră

Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…

4 ore ago

Bulina albă

Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…

4 ore ago

Facturi mai mari pentru apa care NU este de băut: Noul tarif unic impus de la 1 octombrie

Lo­cu­itorii de­ser­viți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…

4 ore ago

Condamnări grele pentru doi traficanți de droguri din Valea Jiului: Au primit 9 ani, respectiv peste 6 ani de închisoare

Tribunalul Hunedoara a dictat pe­dep­se severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…

4 ore ago

Justiția a eșuat după 9 ani: Dosarul accidentului mortal de la Aeroclubul Deva, închis definitiv prin prescripție

Dosarul tragediei aviatice din 2017 de la aerodromul Săulești, în care un elev pilot de…

4 ore ago