De curând, a avut loc slujba de sfinţire a lucrărilor de reabilitare a bisericii ortodoxe din Toteşti, la care au luat parte Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, alături de preoţi şi diaconi.
„La lăcaşul de cult proaspăt sfinţit am executat consolidări ale edificiului, tencuieli, au fost amenajate alei de acces, s-a construit gard nou, a fost schimbată instalaţia electrică, s-a achiziţionat mobilier specific, iar de departe una dintre cele mai consistente lucrări a fost cea legată de refacerea picturii. Donaţiile oferite de enoriaşi au fost completate cu alocări de la bugetul local pentru a se putea finaliza lucrările de reabilitare a bisericii. Doresc să le mulţumesc tuturor celor care au ales să ne fie alături la un astfel de eveniment şi sper să avem parte de cât mai multe manifestări de acest gen. De asemenea, mulţumesc preotului paroh şi întregii comunităţi, pentru implicare”, a spus Tiberiu Pasconi (foto), primarul comunei Toteşti.
Potrivit acestuia, în ultimul an au fost alocate de la visteria comunală sume importante pentru bisericile penticostale „Maranata” şi „Betel”, pentru lăcaşele de cult baptiste „Emanuel” şi „Filadelfia”, precum şi pentru cultul greco – catolic. Nici parohiile ortodoxe din Reea şi Cârneşti nu au fost omise.
Polițiștii și jandarmii hunedoreni au desfășurat, în seara zilei de 27 februarie 2026, o amplă…
Magdalena Șerban Guvernul pregătește cea mai amplă reorganizare administrativ-teritorială a României din ultimele decenii. Reforma…
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au pus în executare două mandate de arestare preventivă…
Polițiștii din Vulcan au identificat și reținut doi minori, bănuiți de comiterea a trei furturi…
Cea mai nouă mașină de la BYD, liderul mondial în producția de vehicule cu…
Polițiștii rutieri au întocmit dosare penale în cazul a doi bărbați, în vârstă de 42…
View Comments
Unde este primar gospodar se realizeaza ceva pentru comunitate! Felicitari!