Categories: Eveniment

Bestia şi-a primit pedeapsa

Livia Botici

Cornel Moldovan (foto), bestia cu chip de om, care la începutul lunii mai şi-a bătut crunt fiica de numai 14 ani, iar apoi a abuzat-o sexual, şi-a primit pedeapsa pentru faptele sale. La sfârşitul săptămânii trecute, magistraţii Tribunalului Hunedoara l-au condamnat pe violator la 15 ani de închisoare.

Decăzut din drepturile părinteşti

Pe lângă faptul că a fost pedepsit cu detenţie timp de 15 ani, bărbatul de 41 de ani, din Vulcan, tată a patru copii minori, nu mai are nici un drept asupra acestora. Totul pentru că, instanţa a hotărât că se impune şi luarea unor măsuri complementare condamnării la închisoare, şi i-a ridicat violatorului toate drepturile părinteşti, dar şi dreptul de a fi tutore sau curator. De asemenea, în urma sentinţei judecătoreşti, Cornel Moldovan trebuie să-i achite fiicei sale suma de 5.000 de lei, cu titlu de daune morale. Condamnatul sau procurorii, au la dispoziţie 10 zile, pentru a ataca hotărârea judecătorilor.

A abandonat-o pe câmp

Potrivit declaraţiilor fetei, de la acea vreme, aceasta se îndrepta spre casă, atunci când s-a întâlnit cu tatăl ei, într-o zonă împădurită din Colonia Sohodol, din Vulcan. În momentul în care şi-a văzut copila, Cornel Moldovan, beat fiind, a tăbărât pe ea cu pumnii şi cu picioarele, oprindu-se din bătaie doar atunci când fata s-a prăbuşit la pământ. Dar, dacă abuzul tatălui asupra fiicei sale minore ar fi fost doar acesta, ar fi fost mult mai bine pentru ea. Din nefericire însă, aşa zis-ul părinte nu s-a mulţumit să-şi vadă propria fiica prăbuşită la pământ, ci a şi abuzat-o sexual, cu bestialitate, profitând de faptul că nu putea să se apere. După ce şi-a potolit poftele carnale, tatăl violator şi-a continuat drumul spre casă, abandonându-şi copila în locul unde s-a petrecut incestul. După câteva ore de stat pe pământ, minora a mers înspre casă, i-a povestit totul mamei sale, şi împreună au mers la poliţie şi au făcut plângere, împotriva bestiei cu chip de om.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie dă con­ce­dii medicale cum do­rește inimioara ei. Zvo­nerii au…

21 de ore ago

Bulina albă

Corneliu Birtok Băneasă, inventator Pentru că toate cele şase invenţii şi programe ale Academiei Inventcor…

21 de ore ago

Bulina neagră

R.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

21 de ore ago

Proxenet din Petroșani – în pușcărie pentru că n-a achitat daunele victimelor

Individul aflat în Penitenciarul Deva a fost condamnat de către o instanță din Alba Iulia…

21 de ore ago

Parteneriat între Hunedoara și China

Ieri, într-o superbă zi de toamnă, cu lumina blândă a soarelui și un cer senin,…

21 de ore ago

Au găsit o grenadă

Ieri, în urma unui apel la numărul unic de urgență 112, echipajul pirotehnic din cadrul…

21 de ore ago