Fără să se gândească ce repercursiuni ar putea avea fapta sa, un minor în vârstă de 17 ani, din comuna Lăpugiu de Jos, s-a urcat băut pe un moped şi a ajuns în stare gravă la spital.
Adolescentul conducea mopedul pe drumul comunal 141, din localitatea Lăsău, însă la un moment dat, acesta a pierdut controlul ghidonului, a ieşit de pe drum şi s-a izbit de un stâlp de susţinere a cablurilor de curent. Spre ghinionul lui, tânărul s-a ales cu răni grave, iar după ce a fost dus la Spitalul Judeţean Deva, medicii l-au diagnosticat cu fractură bază de craniu, edem cerebral şi stare de ebrietate. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că mopedul nu era înmatriculat sau înregistrat în circulaţie, iar băiatul nu avea permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal.
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…