Categories: FlashSport

Bazã sportivã nouã pentru juniorii Hunedoarei

Cristina Ghenea
Chiar dacă pare greu de crezut, fotbaliştii din Centrul de Copii şi Juniori ai FC Corvinul Hunedoara îşi vor putea desfăşura antrenamentele, din nou, pe iarbă. Asta, deoarece, după lungi aşteptări, a început montarea gazonului pe terenul II din arena sportivă „Michael Klein”.

 

Fotbal în mocirlă
În prezent aproximativ 200 de copii şi juniori din municipiul Hunedoara, dar şi din împrejurimi, sunt antrenaţi în acest club. Până acum câteva luni, lecţiile de fotbal se desfăşurau pe un teren plin de gropi. Mai mult, în zilele ploioase terenul devenea impracticabil. În plus, vestiarele erau pline de igrasie, iar de tribune nici nu se putea pune problema. După ani de zile de aşteptare, în primăvara acestui an, terenul a intrat în reabilitare. În curând, lucrările vor fi terminate.
Terenul are sistem de irigaţie
Reabilitarea arenei juniorilor a început prin dărâmarea vechiului vestiar. Acesta a fost înlocuit cu unul nou-nouţ, modern, cu băi şi duşuri atât pentru jucători, cât şi pentru arbitrii. Apoi s-a făcut şi fundaţia pentru tribună, pe care a fost montată construcţia metalică cu 200 de scaune, iar terenul a fost împrejmuit. S-a continuat cu decopertarea suprafeţei de joc şi aplicarea unui strat de nisip, iar ieri a început montarea gazonului. „Montarea fâşiilor se va face pe întreaga suprafaţă de 6.825 de metri pătraţi, iar lucrările vor fi gata în 5-6 zile, în măsura în care condiţiile meteo sunt favorabile”, a declarat Botond Bereczky, administratorul societăţii GreenField Sport SRL Oradea, care asigură furnizarea şi montarea rulourilor de gazon. Acesta a mai adăugat că terenul va beneficia, în premieră, şi de un sistem automatizat de irigaţie, extrem de necesar pentru o bună întreţinere. Dacă lucrările decurg bine în continuare, copiii se vor putea întoarce pe teren imediat ce sunt aduse şi ultimele finisaje, adică în maximum o lună.
MesagerulHunedorean

View Comments

  • deja e gardul rupt,simota a facut lucrari de mantuiala,sigur a facut nereguli,120 000 euro sunt bani multi pentru un asemenea teren

  • orice ar zice carcotasii , oricati bani s-au cheltuit , indiferent de unde , eu ma bucur sincer pentru ca acum copii au un teren si vestiare ca lumea , cei care au urmarit meci de meci partidele copiilor lui CLAUDIU TOADER , din mocirla , stiu bine ce spun …ma si saturasem cat am tot scris pe site despre asta . imi era mie rusine de rusinea conducatorilor ce organizau partide in noroi , cand veneau sa joace aici copii de prin te miri ce coclauri si se plangeau ca la ei in cucuietii din deal unde pasc vacile au teren mai bun ca al nostru. acum avem teren gazonat cu instalatie de irigat automatizata cum au putine stadioane din tara , vestiare ca lumea si o mica tribuna ( care putea fi si acoperita } si sincer va spun e un pas inainte si ma bucur pentru asta , iar cei care au facut posibila aparitia acestei baze , multe felicitari , bravo voua si multumim.s-a reabilitat un teren de sport nu s-a vandut un teren ca sa se construiasca un supermarket , si asta e un lucru mare … asteptam ca pe viitor investitiile sa continue …. fara a face politica … de asta data multe multumiri consiliului judetean ca s-a tinut de promisiune si ne-a sprijinit.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o șefă de la o ins­tituție publică a ajuns să-și sperie așa…

13 ore ago

Bulina albă

Agentul șef principal Daniel Gapșea, criminalist la Poliția Orașului Uricani Pentru că a reușit să-i…

13 ore ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că este acuzat că a încălcat din nou ordinul de…

13 ore ago

Apă pură, din Masivul Retezat, pentru locuitorii comunei Hărău și o infrastructură modernă

Magdalena Șerban A fost emis ordinul de începere a lucră­rilor pentru modernizarea și înființarea surselor…

13 ore ago

Atunci când este emisă o avertizare sau atenționare meteorologică, fiecare culoare transmite un nivel diferit de risc pentru populație.

COD GALBEN Fii atent! Sunt prognozate fenomene meteo care pot deveni periculoase pentru anumite activități.…

13 ore ago

Spitalul din Orăștie are un Compartiment de Microbiologie Medicală modern

Magdalena Șerban Compartimentul de microbiologie me­dicală este pilonul central al diag­nos­ticului bolilor in­fec­țioase. Rolul său…

16 ore ago