Categories: Stiri

Bătrână jefuită în propria casă

Poliţia municipiului Petroşani a fost sesizată de o femeie în vârstă de 83 de ani, din municipiu, că la domiciliul ei au venit două tinere care s-au prezentat drept reprezentantele unui lanţ de supermarketuri. Acestea au precizat că doresc să îi ofere cadou nişte produse din magazinul pe care îl reprezintă, fiind invitate în locuinţă pentru prezentarea acestora.
Una dintre cele două femei a profitat de vârsta înaintată şi neatenţia gazdei şi a furat o geantă dintr-un dulap, în care se aflau 3.700 de lei şi 50 de euro, după care s-au făcut nevăzute. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru furt calificat şi continuă cercetările în vederea identificării suspectelor şi a recuperării prejudiciului. (A.Clej)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

AMENDĂ ȘI MATERIAL LEMNOS CONFISCAT ÎN URMA UNOR ACȚIUNI DE COMBATERE A DELICTELOR SILVICE

Polițiștii au desfășurat, în data de 16 martie a.c., mai multe activități pe linia prevenirii…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că la o firmă care ajută pensionarii în special se întâmplă lucruri u­râte.…

18 ore ago

Bulina albă

David Miklos, membru al echipei RavenTech HD Pentru că a obținut premiul Leadership Award Finalist,…

18 ore ago

Bulina neagră

E.C., din comuna Lăpugiu de Jos Pentru că a fost reținut, fiind cercetat pentru nerespectarea…

18 ore ago

Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara: Solidaritatea nu este un slogan. Pentru noi, este responsabilitatea fundamentală a statului față de cetățenii săi

Președintele Consiliului Județean Hu­ne­doara, Laurențiu Nistor, a declarat că dez­voltarea României nu poate fi construită…

18 ore ago

Parcul fotovoltaic de la Hărău e finalizat! Urmează punerea lui în funcțiune

Magdalena Șerban Să ai posibilitatea de la Dumnezeu să folosești resursele date, iar de la…

18 ore ago