Categories: Sport

LUPTE LIBERE. Două medalii și multă experiență

Sala Sporturilor din municipiul Odorheiul Secuiesc a fost gazda Cam­pionatului național de lupte libere pentru juniorii de la categorii de vârstă U17. Au fost prezenți peste 400 de sportivi legitimați la toate cluburile din țară.

Prind experiență
Reprezentanții secției de la LPS Cetate Deva, pregătiți de prof. Suraj Morava și Gheorghe Văcărașu, au reușit din nou să evolueze la un nivel ridicat și au revenit acasă cu două medalii. Tânăra sportivă Bianca Obrejan a reușit să cucerească o me­dalie de aur la aceste întreceri, după o luptă spectaculoasă în finală. Cea de a doua medalie, una de bronz, a fost cucerită de Ana Maria Tomuș, care se menține cu acest rezultat în topul național al categoriei.
Alte rezultate obținute de sportivii devenei: George Draia-locul V și Nicolae Olari locul-VI, Ștefan Bartalics s-a clasat pe locul VII, Iulia Szente pe locul VIII, iar juniorii Rareș, Adriana Gherman și Marius Cornea pe locul IX, în timp de Sebastian Moraru s-a situat pe locul X la această competiție. Men­ționăm că o parte dintre luptătorii de la clubul devean sunt mai mici ca vârstă față de ceilalți competitori dar parti­ci­parea lor la aceste întreceri naționale le-a adus experiență pentru viitoarele concursuri. (N. Gavrea)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

o zi ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

3 zile ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

3 zile ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

3 zile ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

3 zile ago