Un bătrân în vârstă de 83 de ani a murit sâmbătă, fiind victima unui accident feroviar petrecut în zona Haltei CFR Pricaz. Bărbatul a decedat pe loc, după ce a fost spulberat de tren, astfel că medicii de la SMURD şi Ambulanţă, care s-au deplasat la faţa locului, nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa. „Accidentul a fost anunţat, prin 112, de mecanicul locomotivei, însă victima a fost găsită fără suflare”, a precizat Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara. (C. Ghenea)
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au fost sesizați, în data de 11 martie a.c.,…
Pentru misiune au fost alocate o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj…
Povestesc gurile rele că, de curând, o duduie a reușit să îi fenteze pe doi…
Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan Pentru că a oferit comunității și turiștilor un eveniment unic,…
N.T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost arestat pentru infracțiunea de furt calificat.
Scandal în centrul Devei! Administratorul public al Primăriei Deva, Ciprian Luca, a fost atacat de…