Un bodyguard a fost reţinut în urma unei acţiuni a poliţiştilor din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale, iar alţi doi tineri sunt cercetaţi sub control judiciar.
Cei trei sunt cercetaţi penal după ce s-au încăierat într-un cazino din municipiul Petroşani. Bărbatul reţinut de 35 de ani, din municipiul Petroşani, este cunoscut cu antecedente penale şi asigura paza clubului. Acesta ar fi fost scuipat de un client, un tânăr din Gorj, iar de aici s-a iscat o bătaie generală. Cert este că în urma bătăii, un tânăr a avut nevoie de o intervenţie chirurgicală de urgenţă prin care i-a fost extirpat un rinchi. Bodyguard-ul este cercetat penal pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală, lovirea sau alte violenţe şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, el fiind arestat la domiciliu pentru 30 de zile. Ceilalţi doi tineri în vârstă de 35 de ani şi respectiv 29 de ani, ambii din judeţul Gorj, sunt şi ei anchetaţi pentru aceleaşi fapte.
Scena politică românească fierbe în culise, mai ales după instabilitatea guvernamentală recentă, iar zvonurile despre…
Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…
V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…
Magdalena Șerban Recent, o delegație a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție…
Magdalena Șerban Spitalul Județean de Urgență Deva a implementat o investiție de 2,5 milioane de…
Accesul rutier către stațiunea montană Râușor va fi modernizat complet în următorii doi ani. Președintele…