Barna Bende şi-a lansat candidatura pentru Primăria Hunedoara

Sorina Popa

Medicul Barna Gavril Bende (foto), directorul Spitalului municipal „Dr. Alexandru Simionescu“, şi-a lansat, ieri, candidatura la funcţia de primar al municipiului Hunedoara.

Negocieri de anul trecut
Astfel, cu toate că sunt adversari politici la nivel naţional, liderii USL şi cei ai UDMR de la judeţ s-au aşezat, ieri, la aceeaşi masă, pentru a-l susţine pe udemeristul Barna Bende  – dar din postura de independent – pentru câştigarea unui mandat de primar al municipiului Hunedoara. Şi, cu toate că au încercat să-i convingă pe cei prezenţi că negocierile pentru această candidatură nu s-au purtat decât în ultima perioadă, adevărul este că  primele discuţii au avut loc încă de anul trecut, după aflarea rezultatelor primelor sondaje comandate de USL, adică din vara lui 2011.

Vrea să „însănătoşească” Hunedoara
Candidatul independent Barna Gavril Bende, susţinut de USL şi UDMR, a declarat că „în urmă cu şapte ani, am început să lucrez la un proiect în care am crezut, să pun pe picioare spitalul municipal din Hunedoara. Azi, începem un alt proiect, acela de a pune pe picioare municipiul Hunedoara. Pe 10 iunie, voi fi primarul Hunedoarei. Sunt medic, şi totdeauna mi-am dorit să fiu aproape de oameni”. Sloganul ales de Barna este „un medic independent pentru sănătatea Hunedoarei”.
Liderul liberalilor hunedoreni a declarat cu această ocazie, că nu l-a mai susţinut pe Ovidiu Hada să candideze pentru un nou mandat, deoarece sondajele efectuate l-au dat pe acesta cu un scor prost. „Sondajele ne-au arătat că cetăţenii din municipiul Hunedoara nu îl mai vor pe Ovidiu Hada primar. De aceea, am decis să îl susţinem pe medicul Barna Gavril Bende pentru această funcţie. Pentru că, sondajele l-au dat pe el ca fiind cel mai bine cotat, iar pe Hada, pe ultimul loc”, a afirmat Mircea Moloţ. Preşedintele PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor, i-a recomandat lui Barna să fie aproape de oameni.

Un proiect politic punctual
În fine, Iuliu Winkler, liderul judeţean al UDMR, este convins că Barna va fi pe 10 iunie noul edil şef al municipiului de pe Cerna.
“Sondajele efectuate de UDMR în 2011, dar şi cele realizate de USL în ultimele luni arată că hunedorenii au fixat la înălţime ştacheta pentru candidaţii la funcţia de primar. Şi în UDMR, această ştachetă se află la înălţime în ceea ce priveşte profesionalismul, onestitatea şi consecvenţa pe care trebuie să le dovedească persoanele care candidează în alegerile locale”, a precizat liderul UDMR Hunedoara. Iuliu Winkler a mai explicat că la nivelul municipiului Hunedoara, UDMR şi USL participă la construcţia unui proiect politic punctual, luându-se decizia de a susţine candidatura independentă a lui Barna Gavril Bende. “Evident, am parcurs etapele impuse de regulamentul intern al UDMR şi am solicitat acordul conducerii Uniunii pentru acest proiect politic punctual, menit să fie în favoarea tuturor locuitorilor din municipiul Hunedoara”, a subliniat preşedintele UDMR Hunedoara.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Te-a facut Hada director ! Niciodata Ungur la primarie .UDMR plus USL =aceasi mizerie !Hada va castiga a facut si face cel mai mult dintre toti pentru Hunedoara !Daca promoveaza echipa de fotbal Hada nu are adversar !

  • nu vad sa aiba idei pentru cei saraci ,ce vrea sa faca el mai bun pentru societate ,si nu uitati cine conduce astazi tara udmrsi pdl ,cei care au taiat pensile si salarile si au facut pensiile interlopilor cu legitimatie de la stat de 160 de milioane vechi pe luna ,deci pe cine alegem daca usl sa aliat cu ei ?

  • Baieti ati inceput cu stingul,nu fiti sovini,studiati intii subiectul si pe urma judecati si dati verdictul.

  • Nici o sansa! E caraghios ce se petrece!
    Lupa pentru primarie pare echilibrata deoarece nimeni nu se detaseaza in optiunile de vot. Hunedorenii nu vor sa fie condusi de un maghiar, dar nu il vor nici pe infractorul de Hada.
    Interesant cine va avea de castigat, oricum USL-ul nu a luat cea mai buna decizie, puteau merge pe mana lui Leu sau Boboutanu.

  • Pe Hada mi l-a pus primar altcineva. Adica, Miricia Muntean, cel care ne-a mintit ca cu Hada vom ajunge unde este Deva. Si am ajuns acolo unde nu este nici periferia Devei. Ne-am saturat de minciunile lui Mircia Muntean si Hada! Dr. Barna este foarte bun si a facut treaba la spital. Chiar nu vede nimeni lucrul asta?

  • mergeti ba cu HAda al vostru la padure si cu Arion care ne fura datele si ne trimite felicitari pe banii nostrii. ce au facut astia pt HUNEDOARA ?! NIMIC VA ZIC EU.LASA SA VINA SI ALTII SA VEDEM CE POT.

  • Colaboratorii ,informatorii ,rezidentii securitati ,il sustinem si votam pe colegul nostru Mircea Ioan Molot ,nume de cod Panturu, pace si securitate.

  • Hunedoreni! Nu v-ati saturat de promisiuni!
    Toti promit!
    Singurul care a demonstrat ca se poate e d-nul doctor Barna!
    Restul vor doar sa profite!
    Nu sunteti satui de contractele lui Arion cu statul. Vreti sa mai faca si altele.
    Sper ca nu!.

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

7 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

7 ore ago