Vorbesc cârcotașii că un fost primar din zona noastră pur și simplu și-a bătut joc de cel care a câștigat fotoliul de edil în acest an în unitatea respectivă. Zvonerii au aflat că învingătorul și-a pus mâinile în cap când a ajuns la primărie și a văzut nu numai că sunt goale conturile instituției, dar și restanțele bănești sunt enorme. Gurile rele șușotesc că actualul edil nu știe acum ce să facă, să plece repede de acolo, sau să se chinuie și să reziste în această harababură provocată de fostul șef al instituției. Cârcotașii spun că situația de acolo est foarte gravă și, curios, fostul primar nu răspunde pentru ce haos a făcut în instituție. Așa primar, să tot fi! Faci dezordine, nu răspunzi!
Povestesc gurile rele pe la colțuri că o duduie de pe la noi s-a supărat tare de tot pe fostul iubit, după ce acesta a înlocuit-o rapid în preferințele sale și s-a afișat cu noua cucerire. Nu că ar fi singura, dar e cea cu care se afișează omul nostru, personaj important în zonă. Zvonerii șușotesc pe unde pot și ei că cei doi se plimbă foarte mult cu mașina omului, călătoresc, evident în interes de serviciu, pe unde pot, că doar e campanie electorală și oamenii umblă mai mult ca de obicei, nu-i așa?
Cârcotașii spun că personajul nostru s-ar putea chiar să fie îndrăgostit de duduia respectivă, de unde și nervozitatea fostei amante. Iar când e vorba de bătaia dintre două femei, atunci lucrurile se cam complică.
Vorbesc la început de an cârcotașii, dragii de ei, că un personaj de la noi…
Sorin Cimpoca, președintele clubului Corvinul Hunedoara Pentru că, împreună cu antrenorul și jucătorii de la…
V.S., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru traficul de droguri…
De ieri, devenii pot achita impozitele și taxele locale aferente anului 2026. Plata obligațiilor fiscale…
Meteorologii au emis o atenționare meteo COD GALBEN, valabilă pentru cea mai mare parte a…
Un incident extrem de grav a avut loc pe o stradă din Deva. În timp…
View Comments
Nu mai facem angajari la ApaPROD dar menținem și cu pensie si cu salariu pe nelipsitii Ghergan,Voicu...
Fluturași de salariu se mai dau la ApaPROD?!?!
Mare grija Nistore că vine CNCD-ul săptămâna viitoare la ApaPROD, vezi cum le dregi...
Nu pot să-mi dau seama cum au ajuns toate firmele din subordinea Consiliului Județean cuiburi ale corupției, ale abuzurilor de tot felul, ale ilegalităților. Când s-au transformat în zone gri.
E o enigmă.