Categories: Gura lumii

Bârfe, zvonuri, adevăruri

Vorbesc cârcotașii că o duduie s-a gândit ea că nu ar strica să-i facă o surpriză, ne­plă­cută, e adevărat, băr­batului. Cică femeia i-a făcut niște dezvăluiri serioase unui prieten, adică mai mult decât prieten, despre soțul care se ocupă cu proiectele cu fonduri europene. Acum, a­nunță zvonerii de ser­viciu, omul o șan­tajează pe duduia noastră, care nu mai știe de unde să facă rost de bani să-i dea respectivului, iar soțul să nu afle despre ce prostii a făcut ea. Gurile rele șușotesc că omul de care vorbim, cu­noscut în orașul cu castel nu pentru ceva lucruri bune făcute, ci pentru că se face de minune de fiecare dată când deschide gura, profită la maximum de informațiile furnizate de fosta sa iubită.

Spun zvonerii pe la colțuri că un personaj jalnic de la noi încearcă să iasă în evidență în aceste zile și îm­proa­șcă cu noroi pe unde apucă. Gurile rele susțin că respectivul, mai needucat, ca să spunem mai elegant, s-a apucat acum să mintă pe rețelele de so­cializare, doar, doar atrage atenția cuno­scuților. Numai că, a­nunță cârcotașii, toa­tă tevatura omului s-a întors împotriva lui și toate măgăriile lui îi ajung drept în față. Omul are probleme cu legea, dar și cu fosta sa familie. Familie pentru care nu mai face nimic, că atâta îl duce pe el capul. Gurile rele susțin că omul s-a ales cu zeci de dosare, după ce a fost acționat în in­stanță pentru por­că­riile pe care le debi­tează. Știți cum se zice, ce ție nu-ți place, altuia nu face.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a cam dus lumea de râpă! Prostul satului a ajuns model de ur­mat, iar ChatGPT-ul…

20 de ore ago

Bulina albă

Radu Rareș, elev al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Petroșani Pentru că, alături de un…

20 de ore ago

Bulina neagră

Ion B., din Petroșani Pentru că și-a bătut soția, iar procurorii au fost nevoiți să…

20 de ore ago

Ing. Dorin Gligor, directorul general al APA PROD S.A. Deva, apel către toți utilizatorii și către edilii localităților deservite

Magdalena Șerban Seceta severă din România determină ope­ratorii regionali de apă să impună res­tricții sau…

20 de ore ago

Bărbat reținut pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, la Petroșani

Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată, prin SNUAU 112, la data de 10 august a.c.,…

20 de ore ago

Se va vedea și din Deva eclipsa de soare din 12 august 2026

Miercuri, 12 august, asistăm la unul dintre cele mai spectaculoase eveni­mente astronomice ale acestui an!…

20 de ore ago