Vorbesc gurile rele că s-au plâns unele personaje din zona noastră, după ce favoritul lor a pierdut alegerile și au mers la cel care a câștigat și și-au pus cenușă în cap. Numai că învingătorul nici nu a vrut să audă de o colaborare și nici despre ce i-a pus sau nu să facă fostul lor prieten. Că așa-i după alegeri, unii mai spun că au votat cu cel care a ieșit învingător, deși nu este nici pe departe adevărat. Cârcotașii s-au enervat din cauză că, după ce a pierdut alegerile, omul este părăsit rând pe rând de cei care l-au sprijinit cândva și, mai ales, trădătorii merg cu dovezi pe la adversari, ca să-l compromită pe fostul lor favorit.
Cică au aflat zvonerii de serviciu că anchetatorii au intrat pe fir după niște afaceri dubioase pe la o primărie din județ. Gurile rele șușotesc pe la colțuri că treaba este tare urâtă și sigur se va lăsa cu ceva arestări, după ce se pare că unii angajați au încasat sume exorbitante pentru că au vândut ceva ce nu era al lor. Lucrurile s-au petrecut în urmă cu ceva ani, dar acum
s-au pus oamenii pe verificat, că doar nimic nu le scapă oamenilor legii, nu-i așa? Cârcotașii au anunțat că s-a încălcat legea flagrant pe la instituția cu pricina și acum salariații care nu au ținut cont de nimic vor trebui să răspundă pentru ceea ce au făcut. Și, credeți-ne, au făcut mari măgării.
Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…