Categories: Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun zvonerii că două șefulețe s-au luat la bătaie, recent, după ce au participat la o petrecere. Cele două, ne anunță câr­co­tașii din zonă, s-au dus la petrecerea cu pricina și au crezut că se vor distra de mi­nune. Însă, totul s-a năruit, iar planul lor a fost distrus din cauza unei melodii, care a născut amintiri. Adică, una dintre cele două doamne despre care vorbim s-a supărat, de­oarece și-a amintit că cealaltă a avut o aventură cu soțul său, iar cei doi ascultau me­lodia cu pricina a­tunci când erau îm­pre­ună. De aici tot scan­dalul, iar show-ul a fost unul de zile mari. Hai, că se poate!

 

Șușotesc gurile rele că e în curs o anchetă în municipul cu cetate din județ. Cârcotașii au aflat că este vorba despre banii obținuți de persoane private pentru că îi găzduiesc pe refugiații din Ucraina. Cel vizat este chiar o față bisericească, care găzduiește mai multe refugiate din Ucraina. Până aici, nimic anor­mal. Doar că una din­tre ucrainiencele res­pec­tive este iubita fiu­lui său. Tânăra s-a mu­tat, confomr infor­ma­țiilor primite de zvo­neri într-un aparta­ment pe care îl are înalta față biseri­ceas­că și pentru care de­con­tează și chel­tu­ielile cu închirierea. Doamne ajută, să se facă dreptate și în acest caz.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Două persoane reținute de polițiștii din Deva pentru infracțiuni de violență, distrugere și tentativă de furt calificat

*Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au reținut, în două cauze distincte, doi bărbați bănuiți…

10 ore ago

Seara trecută, pompierii Detașamentului Deva au intervenit în localitatea Certeju de Sus, unde a fost semnalat un incendiu izbucnit într-o gospodărie.

La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta violent la o bucătărie de vară, cu posibilitatea…

16 ore ago

Top agenții pentru vacanțe în Turcia – ediția 2026

Turcia rămâne una dintre cele mai atractive destinații turistice din Europa și nu numai, datorită…

o zi ago

EVALUAREA ACTIVITĂŢII POLIŢIŞTILOR DIN CADRUL INSPECTORATULUI DE POLIŢIE JUDEȚEAN HUNEDOARA, ÎN CURSUL ANULUI 2025

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara[1] prin activitatea pe care o desfăşoară, reprezintă un serviciu public…

o zi ago

Fiul manelistului Nicolae Guta, prins drogat la volan

Nicolae Guță Jr., reținut. Fiul manelistului, prins din nou drogat la volan, cu permisul suspendat…

o zi ago