Categories: Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Prinși între ciocan și nicovală! Așa sunt mai mulți șefi dintr-o ins­tituție care se ocupă de aplicarea legii. Oa­menii s-ar înghesui să-și depună dosarele de pensionare, dar au o mare apăsare și-i ține în loc. Gurile rele spun că după plecarea în vacanță prelungită, toate afacerile lor ne­curate ar ieși la iveală și s-ar putea să nu apuce să se bucure în liniște de banii adunați. Bârfitorii spun că tră­geau tare pentru a-și ascunde urmele, ba chiar plănuiau că vor fi curați până la în­ce­pu­tul toamnei. Baiul mare este că un alt șef, de fapt o șefă, a venit la ei în ogradă și s-a pus pe verificări. S-ar putea ca planul băieților să nu le iasă deloc dacă ne luăm după zvonari.

Drumul care unește din zona montană su­dică a județului este de fapt o afacere care vine în sprijinul unor băieți deștepți. Gurile rele spun că ruta exe­cutată printr-o zonă pitorească a îmbogățit deja câțiva afaceriști din județul vecin. }n poartea noastră ruta este executată în în­tregime, dar la vecini s-a făcut exact cât trebuie, adică doar un culoar necesar pentru a trece utilajele grele. Și dacă ne luăm după zvonari trec zilnic, din primăvară și până-n toamnă, cu aurul ver­de al țării. Afaceriștii care s-au folosit de pretextul că vor dez­volta cele două regiuni turistice s-au folosit doar de o stratagemă pentru a-și vedea des­chis accesul către avu­ția naturală de pe urma căreia fac averi de neimaginat.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Natalia Intotero, nominalizată pentru șefia Mediului, Apelor și Pădurilor

PSD și-a definitivat lista de miniștri pentru noul Executiv. Social-democrații au propus 11 reprezentanți care…

19 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Dragilor, lăsați tot ce aveți în mână și ascultați aici, că e bombă! Cică se…

23 de ore ago

Bulina albă

Dr. Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgență Petroșani Pentru că a reușit, cu o finanțare…

23 de ore ago

Bulina neagră

Nicușor G., din Petroșani Pentru că a fost condamnat de mai multe ori pentru consum…

23 de ore ago

Investiție masivă în județul Hunedoara: Rețelele de apă și canalizare se modernizează cu bani europeni. Ce se întâmplă cu tarifele populației

Județul Hunedoara face pași importanți spre modernizarea infrastructurii de utili­tăți. Proiectul Regional de dezvoltare a…

23 de ore ago