Categories: Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun zvonerii prin târg că s-au reunit recent mai mulți băieți deștepți și cu ochișori albaștri. Gurile rele susțin că s-a dat alar­ma în zonă, după ce oa­menilor le-a fost teamă că vor fi des­conspirați. Cârcotașii povestesc pe la colțuri că indivizii sunt spe­riați nevoie mare cum că s-a aflat cine și cu ce se ocupă pe aici, iar lucrurile pot degenera foarte tare. Mai ales că respectivii sunt con­si­derați respectabili și onești pe aici. Teroa­rea este mare, pentru că pericolul este real și oamenii riscă să o încurce rău de tot. Se știu ei care sunt, a­nunță zvonerii, iar a­cum s-ar putea să vină scadența și să o în­curce.

 

Șușotesc cârcotașii prin târg că un individ din zonă a vrut să pună mâna pe o clădire de stat, iar pentru asta a trecut la fapte mai puțin ok. Cică omul nos­tru a transmis șefi­lor din Capitală că în zona noastră se duc lupte aprige între po­li­ticieni, și din acest mo­tiv ar trebuia să-l lase pe el să ocupe funcția de șef, nefiind implicat în scandaluri. Gurile rele au aflat că res­pec­tivul și-a mințit cu ne­ru­șinare șefii din București, reușind să falsifice toate rapoar­tele financiare, ca să iasă el bine. Numai că totul s-a aflat și omul a trebuit să recunoască totul. Acum, să vedem cum scoate cămașă, având în vedere că și-a pierdut și postul.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Adrian David a luat proba scrisă la concursul pentru funcția de director general al Casei de Sănătate Hunedoara

Adrian David a obținut nota 77,2 la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcției de…

5 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că un afacerist din zonă a fost lă­sat cu conturile aproa­pe goale…

7 ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, manager Spitalul municipal Brad Pentru că, pentru prima dată, Spitalul Municipal Brad va…

8 ore ago

Bulina neagră

B.N., din Dolj Pentru că a fost prins după ce a furat în repetate rânduri…

8 ore ago

Concurs pentru 20 de posturi de director general la Casele județene de sănătate; post scos la concurs și pentru CAS Hunedoara

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a organizat concurs pentru postul de director general în…

8 ore ago

Speranțe pentru sute de deveni: 132 de locuințe sociale pe strada Depozitelor vor fi date în folosință anul viitor

Municipiul Deva face un pas major în sprijinirea persoanelor aflate în difi­cul­tate, prin avansarea lucrărilor…

8 ore ago