BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

În capitala regiunii cu multe lămpaşe, mangli­torii au un stăpân care do­seşte toată producţia acestora. Gurile rele spun că la mahăr acasă este plin de bunuri pro­venite din jafuri şi chiar dacă informaţiile au ajuns şi la cei care ar tre­buit să intervină, aceştia se fac că nu văd şi nu aud. Dezinteresul lor este justificat prin faptul că, tăinuitorul care doseşte marfa furată, are o mare prie­tenie cu un şef din instituţia ce ar trebui să-l lege. Omul este protejat de cătuşe pentru că-i dă în vileag pe alţii, el fiind la curent cu tot ce se plă­nuieşte în lumea subte­rană a urbei. Bârfitorii mai spun că între cei doi au fost şi relaţii de afa­ceri pe vremea când şe­ful era un simplu tabla­giu. Cum prindea un cior­ditor, cică îl şi trimitea să ducă marfa la amicul lui, care se ocupa cu plasa­rea ei.

Zăngănitul de cătuşe încă răsună într-o circă vizitată de către băieţii de la anticorupţie în ur­mă vreo câţiva ani. Bâr­fitorii spun că nu peste multă vreme va mai că­dea un chipiu. Omul s-ar fi implicat activ în mu­şa­malizarea unui caz al cărui protagonist era un protejat de-al său. Tot cârcotaşii spun că pur­tă­torul de chipiu a fost plo­conit vreme îndelungată de către familia prote­jatului, iar când acesta a dat de greu, omul n-a intervenit la timp. Acest aspect i-ar fi deranjat pe aparţinători şi l-au de­nun­ţat. Problema este că pe lângă denunţul lor mai sunt adunate o valiză de probe de la alte ”învâr­teli” comise de către pur­tătorul de chipiu. Acestea ar fi fost furnizate anche­tatorilor de către un coleg de-al său, chiar şuperior dacă ne gândim bine. Co­legul a fost înlăturat de la comandă cu sprijinul ca­maradului şi n-a uitat acest lucru.