Bătut, jefuit și pus să plătească tot el! Spun bârfitorii din regiunea cu lămpașe că un pensionar cu pensie specială ar fi fost victima unor indivizi. Aceștia l-au confundat cu un trecător și s-au gândit că îl pot dovedi ușor după ce-și scotea pensia de la aparat, așa că au sărit în capul lui. Problema este că omul știa să se apere, asta a făcut o viață întreagă, așa că a dat cu sete unde a apucat. În cele din urmă a fost dovedit și lăsat fără o sumă de bani, dar nu s-a gândit că tot el va avea de suferit. Gurile rele spun că unul dintre tâlhari a fost atât de tare pălit încât nu mai poate mânca ceva tare de acum încolo, așa că l-a chemat la bară pe cel ce-l atacase, dar care l-a desfigurat.
N-au renunțat la planul lor de a lua frâiele unei organizații, așa că au avut iarăși o întâlnire de taină. Bârfitorii spun că niște politicieni își pândesc șeful și-i vor cu orice preț locul, așa că au reînceput lupta de uzură. Respectivii au făcut în așa fel încât jocurile trasate de șeful de la centru să nu iasă, iar acesta este un prim pas. Gurile rele susțin că mâna dreaptă a șefului de partid ar fi vrut un alt lider la o organizație și s-a trasat cine să fie ales, doar că lucrurile n-au ieșit așa cum s-a stabilit. De ieșit a ieșit tot cel ce era iar un ajutor a venit tocmai din vestul regiunii. Zvonarii susțin că ajutorul dat de o organizație puternică nu a venit pentru că șeful actual fi iubit de vestici, ci a venit pentru a-l înfuria pe aliatul liderului de partid și de a le da un semnal că se scot săbiile și se reîncepe războiul.
Încă de la început, misiunea s-a anunțat foarte dificilă, întrucât terenul instabil a continuat să…
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Călan au identificat și dispus măsuri preventive față de un…
Pompierii s-au deplasat aseară spre locul intervenției cu o autospecială de stingere cu apă și…
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Uricani au pus în executare, în cursul zilei de 7…
👨⚖️ Tribunalul Covasna a admis astăzi cererea formulată de Sindicatul Național ACOR și Asociația Comunelor…
În cursul nopții de 8 mai 2026, peste 100 de polițiști și jandarmi au fost…