Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă și-a tras mașină de mașină. Omul nostru a făcut peste noapte banii necesari achiziționării mașinii de lux. Contra unui serviciu pentru un coleg de la alt partid politic. Da, așa cred unii că se face politică pe la noi. Și, ca să fie prostia dusă la maximum, respectivul s-a afișat cu limuzina, nu de alta, dar trebuia să le arate fraierilor ce înseamnă trădarea. Bani, lux, în opinia sa. Zvonerii susțin că mașina a costat zeci de mii de euroi, nou-nouță, o adevărată atrăgătoare de femei, nu de voturi. Cârcotașii șușotesc că omul e de-a dreptul fericit, și nici nu-l interesează că riscă să fie exclus din rândul membrilor de partid.
Spun zvonerii de serviciu că se eliberează un post de conducere în zona noastră și se bat acum mai mulți indivizi, doar doar vor ajunge pe fotoliul respectiv de șef. În scurt timp vom cunoaște ci ne va reuși în acest demers, pentru că sunt mai mulți doritori, ca de fiecare dată când e vorba de un post de conducere. Mai în gluma, mai în serios, cârcotașii susțin că există varianta să se „bată” doi candidați pentru funcția respectivă și să ajungă pe post… al treilea. Așadar, spun gurile rele, situația se anunță extrem de tensionată și sigur va câștiga cine știe să manevreze lucrurile în mod ingenios.
Încă de la început, misiunea s-a anunțat foarte dificilă, întrucât terenul instabil a continuat să…
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Călan au identificat și dispus măsuri preventive față de un…
Pompierii s-au deplasat aseară spre locul intervenției cu o autospecială de stingere cu apă și…
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Uricani au pus în executare, în cursul zilei de 7…
👨⚖️ Tribunalul Covasna a admis astăzi cererea formulată de Sindicatul Național ACOR și Asociația Comunelor…
În cursul nopții de 8 mai 2026, peste 100 de polițiști și jandarmi au fost…