Cel acuzat de comiterea faptei, Atila Iosif Lorincz, un bărbat de 39 de ani, a fost plasat sub controlul judiciar pe o durată de 60 de zile, dar trebuie să respecte mai multe obligaţii. Printre ele se află şi interdicţia de a intra în baruri, localuri sau restaurante ori să se apropie de victimă sau de membrii familiei acesteia.
Lorincz a acţionat alături de un complice, Nicolae Mehala, acesta fiind plasat la rândul lui sub control judiciar. Conflictul a izbucnit în Simeria, în parcarea unui restaurant. Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din comuna Băcia, în urma unor discuţii în contradictoriu cu Lorincz, cu care era vecin, a fost lovit cu maşina de acesta. La agresiune a luat parte şi Nicolae Mehala, susţin anchetatorii.
Bărbatul rănit a fost dus la U.P.U. Deva, iar poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală. Atila Lorincz este acuzat de tentativă de omor, conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului. Complicele său, Nicolae Mehala, este învinuit de comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. (M. Gânju)
Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă a amenințat o familie, i-a spart ferestrele…
Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…
A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.
Hunedoreanul ducea o viață dublă și nimeni din anturajul său ori din familie nu știa…
Polițiștii din Deva au intervenit de urgență în urma unui conflict izbucnit între două adolescente,…
În contextul curățeniei de primăvară care se desfășoară în această perioadă, Administrația Parcului Natural Lunca…