Bărbatul din municipiul Hunedoara care a încercat în data de 12 octombrie să-şi pună capăt zilelor spânzurându-se cu cordonul de la halat a decedat în spital. „Pacientul de 65 de ani a decedat a doua zi, după ce a intrat în stop cardio-respirator. Dacă supravieţuia, leziunile cerebrale erau aproape incompatibile cu viaţa, după ce timp de aproximativ 20 de minute, creierul nu a fost oxigenat. Trupul neînsufleţit a fost ridicat de familie”, a afirmat Nicuşor Ştefan, managerul Spitalului din municipiul Hunedoara. Potrivit unor apropiaţi ai bărbatului, acesta a recurs la gestul suicidar, după o ceartă în familie. (N. Bumbac)
Se aude prin târg că după ce „conuța penalistă” era să facă implozie când a…
Florin Maxim, antrenor FC Corvinul Hunedoara Pentru că a oferit suporterilor din Valea Jiului un…
Adonis P., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată după ce…
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva face un pas major în modernizarea infrastructurii medicale. Consiliul…
Un recidivist în vârstă de 29 de ani va petrece următorii 3 ani în spatele…
Un tânăr descoperit în stare de inconștiență la marginea municipiului Petroșani a fost condamnat de…