Categories: Comunitate

Banii guvernamentali au adus două investiţii majore la Gurasada

Magdalena Şerban

Unul dintre proiectele câştigate de administraţia publică din Gurasada prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL II) s-a finalizat, iar cel de-al doilea urmează să fie implementat.

„Modernizarea de drumuri comunale şi străzi vicinale, care pe anumite porţiuni nu sunt asfaltate, reprezintă o investiţie a cărei valoare a fost estimată la 5.861.998,31 de lei. Licitaţia urmează să se finalizeze săptămâna viitoare, apoi vom da ordinul de începere a lucrărilor. Deşi în cadrul procedurii s-au înscris cinci societăţi participante, unele au renunţat pe parcurs. La noi nu e ca la Deva sau Hunedoara, adică totul lin. Pe vârful dealurilor e puţin mai greu. Probabil că fiecare şi-a ştiut limitele. Vedem ce şi cât se poate implementa într-o lună, atât cât am preconizat că vremea bună ne va mai îngădui. Restul lucrărilor se va reporta pentru 2019. Am inclus ziduri de sprijin şi rigole de scurgere, acolo unde este nevoie. Momentan, unele drumuri sunt din pământ ori din piatră, iar altele au fost asfaltate cu vreo 12-13 ani în urmă. De atunci, s-au deteriorat mult. Legat de programul de modernizare a şcolii primare şi a grădiniţei din satul Cîmpuri Surduc, respectiv a şcolii gimnaziale şi a grădiniţei din Gurasada, pot spune că este finalizat. La prima unitate au fost amenajate grupuri sociale, s-au făcut igienizări şi reparaţii interioare, schimbându-se chiar şi duşumelele şi fosa, iar la cea de-a doua s-au realizat igienizări şi s-a împrejmuit curtea”, a precizat Silviu Nan (foto), primarul din comuna Gurasada. Acesta a mai spus că lucrările aferente instituţiilor de învăţământ amintite erau absolut necesare, pentru a se putea respecta normativele Direcţiei de Sănătate Publică, în condiţiile în care au fost avizate cu notă de conformitate pentru a putea funcţiona.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Accident rutier pe DN 66

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Simeria au fost sesizați, la data de 21 iunie a.c.,…

14 ore ago

*Bărbat reținut de polițiști pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și amenințare*

Polițiștii au intervenit, în n noaptea de 20/21 iunie a.c., în urma unei sesizări primite…

16 ore ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Petroșani, strada Plaiului.

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

16 ore ago

Două persoane reținute în Valea Jiului pentru tâlhărie calificată și agresiune

Polițiștii din Valea Jiului au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore în două cazuri…

17 ore ago

ACȚIUNE DE AMPLOARE A POLIȚIȘTILOR ÎN DEVA, PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA FAPTELOR ANTISOCIALE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a…

2 zile ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII DIN LUPENI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au dispus, în urma administrării probatoriului, măsura reținerii pentru…

2 zile ago