Categories: Actualitate

Bani pentru dascăli şi asistenţii persoanelor cu handicap

Carmen Cosman    

Primăriile hunedorene pot, în sfârşit, să achite salariile pentru asistenţii persoanelor cu handicap sau salariile din învăţământul preuniversitar, după ce Guvernul a alocat bani pentru aceste capitole. Dacă au plătit, în schimb, din bugetele locale, acum, pot să-şi recupereze banii.

Sumele din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor şi municipiilor din judeţul Hunedoara, pe anul 2011, au fost rectificate, suma totală alocată fiind de 18.561.000 lei. Pentru finanţarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege,  precum  şi contribuţiile aferente acestora din instituţiile de învăţământ preuniversitar de stat, s-a alocat suma de 11.500.000 lei, iar pentru finanţarea drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizaţiilor lunare, suma este de 7.061.000 lei. Rectificarea a fost realizată la solicitarea unităţilor administrativ-teritoriale şi a Inspectoratului Şcolar al judeţului Hunedoara, pe baza analizei execuţiei bugetare la data 21.11.2011. “Am reuşit ca prin această rectificare să asigurăm finanţarea salariilor din învăţământul preuniversitar de stat şi a drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav, până la sfârşitul anului în curs. Solicit din partea unităţilor administrativ-teritoriale responsabilitate maximă în utilizarea acestor fonduri suplimentare, care au o destinaţie clar stabilită”, a declarat  Attila Dezsi, prefectul judeţului Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…

2 zile ago

ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DOMICILIARE PRIVIND FURTURILE DE CABLU DIN CUPRU

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

3 zile ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

3 zile ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

3 zile ago