Categories: Comunitate

Handicapaţii din Ilia, fără bani din luna iunie

Sorina Popa

Zeci de persoane cu handicap au reclamat la Primăria Ilia că nu mai primesc indemnizaţiile ce li se cuvin, încă din luna iunie. Oamenii sunt disperaţi, spunând că nu pot trăi dacă nu le mai vin banii respectivi.

Au asigurat doar jumătate din suma necesară

Primarul comunei Ilia, Marius Omotă (foto), a afirmat că pentru întreg anul, sunt necesari aproximativ 400.000 de lei pentru plata indemnizaţiilor cuvenite persoanelor handicapate şi pentru salariile asistenţilor personali.

„Pentru acest an, am primit de la Ministerul de Finanţe 220.000 de lei, adică jumătate din suma necesară pentru a acoperi cheltuielile la acest capitol. Am făcut adrese la Ministerul Finanţelor, la Consiliul Judeţean, pentru obţinerea unor sume cu care să plătim persoanele cu handicap şi pe asistenţii personali. Nu avem nici un răspuns. Sunt conştient că problema este foarte gravă, că oamenii sunt într-o situaţie disperată. Şi aşa sunt bătuţi de soartă.

Tocmai de aceea, am solicitat să fim ajutaţi cu suma necesară de la Consiliul Judeţean, mai ales că nu am fost sprijiniţi cu cofinanţări la proiectele de investiţii. De la bugetul local nu putem suporta diferenţa de 200.000 de lei, pentru plata persoanelor cu handicap, deoarece am contribuit, cu bani la mai multe proiecte de investiţii, am achiziţionat clădirea Secţiei de Urgenţă din Ilia,

am asigurat iluminatul public, am reabilitat conducta de apă de pe strada Libertăţii din centrul de comună şi altele”, a declarat edilul şef Marius Omotă.

În comuna Ilia, sunt 43 de persoane cu handicap, dintre care 16 cu indemnizaţii, iar 27 au asistenţi personali, cu carte de muncă. Potrivit primarului comunei Ilia, ar exista o variantă pentru achitarea datoriilor către aceste persoane, dacă s-ar plăti direct indemnizaţiile persoanelor cu handicap şi nu ar trebui achitate contribuţiile la stat pentru asistenţii personali.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Destept ca toti ai lui din PDL . Pai si cine mai are grija de amaratii cu handicap greu daca nu platesti asistentul personal ?Poate el si Basescu .Oricum , bine ca v-au votat fraierii , acu' puteti sa-i si duceti la incineratoare , ca nazistii , ca sa eliminati risipa si pierderile si sa aibe tara bani pentru mofturile Nuticelor lu' tata cotrocelu .

Recent Posts

❗️NOU❗️Visit Geoagiu este acum disponibilă GRATUIT în App Store și Google Play!

Am creat această aplicație pentru a aduce mai aproape de turiști tot ceea ce oferă…

12 ore ago

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTI, BĂNUIT DE ÎNCĂLCAREA ORDINULUI DE PROTECȚIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față…

2 zile ago

Regiunea Vest intră într-o nouă etapă de dezvoltare.

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest, reunit astăzi în ședință în județul Caraș-Severin, a stabilit direcțiile…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

nVorbesc gurile rele că o duduie, mare ama­toare de afaceri cu sta­tul, că altele nu…

3 zile ago

Bulina albă

Ancuța Suciu, primarul comunei Bucureșci Pentru că atrage fonduri și implementează proiecte care să dezvolte…

3 zile ago

Bulina neagră

I.T., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru amenințare și lovire.…

3 zile ago