În imaginarul tuturor popoarelor, deci şi al românilor, există multe simboluri – fapte sau personaje care au dobândit o aureolă glorioasă (sau, dimpotrivă, dispreţ), cu mult dincolo de realitatea obiectivă. Este dificil să te apropii obiectiv de astfel de personaje sau evenimente, căci de obicei, majoritatea nu înţelege decât, repet, decât partea de imaginar. Acum câţiva ani, în lumea literară, a fost un aşa-numit „scandal Eminescu” – unii critici au încercat să oprească tentativa de sacralizare a poetului, ridicarea lui pe post de instanţă supremă. Speriaţi de idealizări şi idolatrii, alţii au încercat să explice că Eminescu, de acord, a fost genial, dar a fost şi om, mai ales om, cu bune şi rele, cu intuiţii extraordinare şi erori. Ca de obicei, mulţimea, prea puţin dispusă la analiză şi obiectivism, a strigat într-un glas că să nu se atingă nimeni de idolii neamului…
Sunt de acord că spânzurarea „în efigie” (termen care vine de pe vremea Inchiziţiei şi desemnează pedepsirea cuiva sub forma, cel mai adesea, a unei păpuşi) a lui Avram Iancu a fost un gest izolat, de care s-au dezis cu maximă viteză mai ales liderii UDMR. E o dovadă că aceştia sunt mai abili (nu degeaba au ministru al Culturii…) şi înţeleg mai bine semnificaţia gesturilor de acest gen. Pe un fond tensionat însă, de radicalizare a poziţiilor politice, determinat de apropierea alegerilor, gesturi precum al tânărului maghiar pot deveni extrem de nocive, pentru că pot fi exploatate – şi nu mă îndoiesc că aşa va fi! – pentru a induce o stare de spirit negativă. Spun asta, pentru că la anul se va lupta cu toate armele din dotare, iar în cariera mea jurnalistică, am avut deseori ocazia să văd cum se pot manipula oamenii cu simboluri de o mult mai mică anvergură.
Recidivistul din municipiul Lupeni, alături de alți doi complici, a fost prins după ce au…
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) – Filiala Hunedoara invită publicul, reprezentanții mass-media și iubitorii…
După reușita precedentelor două conferințe internaționale – dedicate lui Avram Iancu (2024) și martirilor Horea,…
Magdalena Șerban Recent, conducerea municipiului Orăștie a semnat contractul de finanțare pentru Școala Gimnazială „Dr.…
Polițiștii hunedoreni au intervenit în două cazuri de violență domestică semnalate în municipiile Hunedoara și…
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au oprit pentru control, la data de 10 iunie…
View Comments
Nu sant deacod cu aceasta viziune .Sa incecam un exercitiu si o sa vedeti ca nimanui nu-i convine.Sa fim seriosi multa vorba si cuvinte sau expresii care nu sant pe intelesul oricarui cititor.
Toti dar toti marii oameni ai istorie trebuie respectati pentru ce au facut benefic vremurilor lor.Nu exista om fara defecte.Numai noi ne aplecam iar si o dam pe langa eveniment....Nu e corect..Ce sa-l invat [pe fiul meu sau fiica mea ?....sa nu mai fie roman...ca Ardfealul nu e al nostru ?,ca rascolalele din 1821 sau 1908 nu sant ale noastre ?ca domnitorii nostrii au fost cum si cum sau scriitorii...?????
Asta nu e atitudine..trebuie vorbit simplu pe limba noastra .Cine cunoaste istorie nu-i e indiferent acest gest ....