Categories: Actualitate

Avocat amendat de instanţă

Cristina Ghenea

Judecarea celui de-al treilea dosar de braconaj arheologic, ajuns pe rolul Tribunalului Hunedoara, a fost, din nou, amânată. Avocatul unuia dintre inculpaţi a fost amendat pentru absenţa nejustificată.

Este vorba despre procesul în care patru deveni sunt acuzaţi, furtul unor obiecte de tezaur, care fac parte din patrimoniul cultural naţional, început în urmă cu două luni, la Tribunal. Inculpaţii Mircea Mihăilă – zis „Cap de porc“, Darius Liviu Baci, Sebastian Florin Zvîncă şi Romică Hîndorean au fost trimişi în judecată în acest dosar pentru spălare de bani, fiind acuzaţi de furtul şi valorificarea ilegală a mai multor obiecte de patrimoniu, de pe urma cărora au încasat venituri de aproximativ patru milioane de euro. Instanţa a decis amendarea apărătorului ales al lui Darius Liviu Baci, cu suma de 1.000 lei, pentru lipsa nejustificată de la proces, şi a stabilit un nou termen de judecată pentru data de 13 februarie. „Urmează să fie examinate şi soluţionate excepţiile invocate la termenul de azi (n.r. ieri) şi la termenul trecut“, a declarat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara.
Amintim că din ancheta organelor judiciare reiese că inculpaţii au acţionat în perioada 1998-2009 şi că tezaurul a fost furat în special din cetăţile dacice. Banii obţinuţi de pe urma acestor furturi au fost cheltuiţi pe vacanţe petrecute prin toată Europa de Vest, prin Africa şi prin Asia, şi au fost investiţi în diferite afaceri cu maşini de lux, în imobiliare şi în terenuri din intravilanul Devei. Toţi cei patru inculpaţi sunt judecaţi în stare de libertate.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

O bucată de teren afla­tă chiar în centrul unei urbe a trecut din proprietatea publică…

5 ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. Felicia Andrioni, coordonatoarea unui proiect derulat la Universitatea din Petroșani, dar și…

5 ore ago

Bulina neagră

Alexandru S., din Petroșani Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru nerespectarea obligațiilor impuse…

5 ore ago

49 de ani de la cutremurul din 1977

Pe 4 martie 2026 s-au împlinit 49 de ani de la cutremurul devastator din 1977.…

5 ore ago

Pui de câine schingiuit de un descreierat

Dezaxatul a prins cățelușul și i-a tă­iat cu o foarfecă metalică o ureche și coada.…

5 ore ago

Și-a tâlhărit tatăl și ajunge la închisoare

Un bărbat din satul Teliucu Inferior a fost condamnat la doi ani de în­chi­soare cu…

5 ore ago