Categories: Flash

Avionul „Vlaicu nr. 2” a fost adus în fostul sat Binţinţi

02 Avion Aurel Vlaicu 202 Avion Aurel Vlaicu 2

Alexandru Gruian

Aglomeraţie mare, ieri, în satul natal al inventatorului Aurel Vlaicu, fost Binţinţi, care astăzi îi poartă numele.
S-au împlinit exact 100 de ani de când Aurel Vlaicu, unul dintre cei trei pionieri ai aviaţiei româneşti (alături de Traian Vuia şi Henri Coandă), s-a ridicat pentru
prima dată de la pământ, la comenzile unui planor conceput şi construit de el însuşi. Ulterior, a construit trei modele de avioane. Cu „Vlaicu nr. 2” a câştigat în 1911 numeroase premii la concursul din localitatea austriacă Aspern. O machetă parţial funcţională a aparatului a fost expusă şi chiar a rulat pe străzile din localitate.
Iată ce scria în epocă ziarul vienez Neue Freie Presse: „Minunate şi curajoase zboruri a executat românul Aurel Vlaicu, pe un aeroplan original, construit chiar de zburător, cu două elici, între care şade aviatorul. De câte ori se răsucea (vira) maşina aceasta în loc, de părea că vine peste cap, lumea îl răsplătea pe român cu ovaţii furtunoase, aclamându-l cu entuziasm de neînchipuit”. Aceste cuvinte au fost reamintite celor prezenţi de comandantul-adjunct al Aeroclubului Deva, Graţian Tînc, cu ocazia manifestărilor de comemorare, organizate de Primăria oraşului Geoagiu, de care aparţine satul Aurel Vlaicu. Piloţii Aerocluburilor României şi Devei l-au omagiat pe Vlaicu, survolând localitatea cu aeronave uşoare. Este de remarcat şi omagiul adus de Aviaţia militară, prin batalionul de la Câmpia Turzii, de unde au decolat trei supersonice MIG 15 şi trei elicopetere PUMA, care au trecut în zbor pe deasupra casei memoriale. Este cea mai de amploare comemorare a lui Aurel Vlaicu, ocazie cu care, ca un fel de păstrare a continuităţii şi tradiţiei, au venit şi elevi-piloţi ai Aeroclubului Deva, cărora li s-a explicat că doar în acest mod se poate sta cu demnitate alături de alte naţiuni cu merite asemănătoare, care îşi cultivă cu mai multă inteligenţă predecesorii.

AddThis Website Tools
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURIBÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un ales local a reușit să își tragă atâtea te­renuri pentru…

21 de ore ago
Bulina neagrăBulina neagră

Bulina neagră

C.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de dare…

21 de ore ago
Bulina albăBulina albă

Bulina albă

Alin Tomuș, sociolog Pentru că publică volumul „Interes față de politică și atașament partinic”, o…

21 de ore ago
Rechizitoriul procurorilor olandezi în cazul jafului aurului dacic: „Probele sunt copleșitoare. Obiectele nu au fost topite”Rechizitoriul procurorilor olandezi în cazul jafului aurului dacic: „Probele sunt copleșitoare. Obiectele nu au fost topite”

Rechizitoriul procurorilor olandezi în cazul jafului aurului dacic: „Probele sunt copleșitoare. Obiectele nu au fost topite”

Procurorii olandezi cred că ar­te­fac­tele din tezaurul dacic furat din muzeul din Drets nu au…

21 de ore ago
Moțiunea de cenzură inițiată de AUR, intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată – afară cu Guvernul ipocrit” a picatMoțiunea de cenzură inițiată de AUR, intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată – afară cu Guvernul ipocrit” a picat

Moțiunea de cenzură inițiată de AUR, intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată – afară cu Guvernul ipocrit” a picat

Premierul Ilie Bolojan a prezentat, în ca­drul ședinței, poziția Guvernului. "Atunci când am angajat răspunderea…

21 de ore ago
Tranziție Justă va suna câștigător pentru Uricani. Plus alteleTranziție Justă va suna câștigător pentru Uricani. Plus altele

Tranziție Justă va suna câștigător pentru Uricani. Plus altele

Magdalena Șerban Programul Tranziție Justă (PTJ) ur­mărește să atenueze impactului în­chi­derii sau transformării unor activități…

21 de ore ago