Un pensionar din Hunedoara s-a trezit dator la instituții financiare nebancare după ce cuponul său de pensie a ajuns pe mâna unui vecin. Acesta s-a folosit de document și a reușit să facă împrumuturi la IFN-uri iar pe vecin să-l bage girant.
A falsificat semnăturile
După obținerea împrumutului, bărbatul a părăsit țara și nu a mai achitat ratele, motiv pentru care, prin încheierea civilă pronunțată de Judecătoria Hunedoara, a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite a șase giranți. Pensionarului nostru i s-a reținut din pensie, lunar, 380 lei. Bătrânul nu știa din ce motiv i se reține suma respectivă din pensie, așa că a început să facă cercetări. S-a dus la Casa de Pensii, iar de acolo la societatea de credit. A cerut contractul de împrumut, constatând că semnătura de girant nu îi aparține, semnătura fiind falsificată. Escrocul, în vârstă de 63 de ani, a recunoscut fapta şi a fost condamnat la o amendă penală în sumă de 2.800 lei, respectiv 140 zile-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. (M. Gânju).
Există obiecte care trăiesc o viață dublă - una funcțională, cealaltă simbolică. Un ceas purtat…
Primarul comunei Baita, Damian Dinis, a murit in aceasta dupa amiaza, dupa ce un tractor…
Într-un oraș din zonă, ăia cu grade mai mici, care intră sub comanda șefului urbei,…
Vasile Jurca, primarul orașului Petrila Pentru că a sprijinit și în acest an organizarea Festivalului…
Geanina M., din Lupeni, recidivistă Pentru că i-au fost respinse toate încercările de a scăpa…
Un bărbat de 38 de ani, din comuna Bretea Română, a fost reținut pentru 24…