Cristina Ghenea
Mai mulţi turişti au rămas izolaţi în staţiunea montană Râuşor timp de aproximativ opt ore, după ce drumul judeţean 686 a fost blocat de zăpadă, în urma producerii unei avalanşe. Stratul de omăt măsoară peste un metru, iar în timpul nopţii, temperatura coboară până la minus 10 grade Celsius.
Avalanşa s-a produs miercuri seară, la circa un kilometru şi jumătate de intrarea în Staţiunea Râuşor. Zăpada a căzut în câteva serii, iar o porţiune de 150 de metri a drumului care leagă comuna Râu de Mori de Cabana Râuşor a fost efectiv îngropată sub stratul de omăt. Potrivit salvamontiştilor, nu au fost victime. „Turişti care veniseră să schieze pe nocturnă au rămas blocaţi în staţiune, până la deszăpezirea drumului. Pentru că nu există aderenţă între straturile de zăpadă, omătul s-a desprins de la circa patru metri înălţime şi a căzut peste drumul de acces în staţiune“, a declarat Sandu Borbinceane, salvator montan în cadrul Serviciului Public Salvamont Hunedoara. Pentru deblocarea DJ 686 au intervenit trei utilaje mari de deszăpezire. Salvamontiştii îi atenţionează pe turişti că pe o scară de la 1 la 5, riscul producerii unei alte avalanşe este maxim.
Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că a obținut un…
Proiectul a vizat reabilitarea și eficientizarea energetică a sediului administrativ al DGASPC Hunedoara, situat în…
La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…
La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…
Individul din Petrila a fost condamnat în trecut pentru că a violat o minoră în…