Categories: Sport

AUTOMOBILISM. Mihai Leu va concura pe o mașină nouă la competițiile Super Rally

Pilotul hunedorean, Mihai Leu (foto), multiplu campion în compe­ti­ți­i­le auto­mobilistice și la cele de viteză în coastă, speră ca în acest sezon să cu­ce­rească un nou titlu în cea de-a treia disciplină din motorsport. Așa cum a declarat, el dorește să devină noul cam­pion național absolut la super rally, competiție care va de­bu­ta sâm­bătă, la Mangalia. Mihai va lua startul pe o super mașină, un Radical SR8.

O etapă stradală, în Deva
Prototipul are 460 de cai putere și o greutate de 750 de kilograme, fiind adus din Anglia, acolo unde a per­for­mat la circuit. Acesta este ultimul model construit de cei de la Radical Sportscars. Într-un cadru festiv, Leu și-a dezvăluit mașina de concurs cu care va concura în acest sezon de super rally iar printre invitați s-au numărat Cătălin Moroșanu, Andreea Răducan, Mihai Covaliu, Inna, Andreea Marin sau Benny Adegbuyi.
„Abia aștept startul sezonului și sunt convins că mă voi împrieteni cu aceas­tă mașină superbă. Chiar dacă în ul­timii 4 ani am concurat cu Ferrari, Radi­cal este mai potrivită pentru etapele pe circuit stradal, astfel că mă voi putea lupta de la egal la egal cu ceilalți concurenți”, a spus Mihai Leu.
La finalul sezonului trecut de Super rally, Mihai Leu s-a clasat pe locul se­cund, fiind depășit de Jerome France, care a pilotat un monopost Formula Renault.
Așa cum am precizat, prima etapă din Campionatul Național de Super Rally va debuta la finalul acestei săp­tămâni la Mangalia, acolo unde vor con­cura 20 de piloți de top. În cadrul cam­pionatului este inclusă și o etapă stradală în municipiul Deva.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

6 ore ago

Bulina albă

Ciprian Luca, administratorul public al municipiului Deva Pentru curajul și sinceritatea de care a dat…

6 ore ago

Bulina neagră

R.G., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată 0după ce a încălcat…

6 ore ago

Grevă spontană în patru orașe din cauza salariilor restante, în timp ce operatorul acuză primăriile de datorii de 16 milioane de lei

Angajaţii companiei de ridicare a gunoiului din Deva, Hunedoara, Orăştie şi Călan au declanşat joi…

6 ore ago

Șase tineri, printre care și minori, trimiși în judecată pentru propagandă nazistă și aderare la o grupare fascistă

Un tânăr din Uricani (județul Hunedoara) și alți cinci tineri din țară, cu vârste cuprinse…

6 ore ago