Categories: FlashSport

Trofeul Deva 2020 la Super Rally

Vineri seara (nr. astăzi), de la ora 20, în faţă „Centrului Cultural Drăgan Muntean” din Deva va fi oficiată prezentarea participanţilor la com­petiţia automobilistică ”Trofeul Deva 2020”, prima etapă din cadrul ediţiei din acest an a Campionatului Naţional de Super Rally.
Clubul Sportiv AMC Racing, organizatorul acestor întreceri, sub coordonarea directă a Federaţiei Române de Auto­mo­bilism Sportiv­i în parteneriat cu Primăria municipiului de sub Cetate, a făcut ultimele preparative pentru ca această etapă să fie un adevărat spectacol.
Promotorul este multiplul campion Mihai Leu (foto stânga), care a amintit la conferinţa de pre­să că va con­cura şi el această etapă, alături de ceilalţi parti­ci­panţi. Datorită interesului acordat competiţiei, Mihai Leu a precizat că la start au fost accep­taţi un număr de 50 de piloţi, nume cu­noscute din automobilismul autohton, dar şi invitaţi din străinătate. Cert este că va fi pre­zent la com­petiţia organizată la Deva, Costel Căşu­neanu (în foto alături de Mihai Leu), câş­ti­gătorul ediţiei de anul trecut, dar şi Ionuţ Da­niel, Lucian Răduţ, Dani Oţil, Emil Ghi­nea, Sorin Jurcă şi Bogdan Vrabie.
Sâmbătă, începând cu orele 9, sunt pro­gra­mate manşele de calificare, cu câte trei maşini evoluând în grupă, pe circuit, iar după amiază, de la orele 15 se va desfăşura finala acestei pri­me etape de campionat, la care sunt cali­ficate primele 12 echi­paje, cele care au înre­gistrat cei mai valoroşi timpi în cali­ficări. Festi­vi­tatea de premiere va fi organizată la ora 18.00 în faţa ”Centrului Cultural Drăgan Muntean”.
Menţionăm că piloţii vor evolua pe un traseu care măsoară 4,6 km aprobat de către oficialii competiţiei şi care este chiar în centrul municipiului Deva, maşinile fiind înscrise la mai mul­te categorii şi grupe de concurs, având capacitatea cilindrică între 1.600 şi 3.000 de cm cubi. Pe traseu vor fi montate şicane pentru a reduce viteza şi pentru protecţia spec­ta­torilor.
Accesul publicului spectator în zona unde vor fi parcate ma­şinile de concurs este permis doar vineri seara, iar pentru com­petiţie sunt stabilite locuri special, de unde iubitorii automobilismului vor putea urmării întrecerile primei etape de Super Rally din actualul sezon. Toţi spectatorii şi participanţii sunt rugaţi să respecte indicaţiile oficialilor din sistemul de siguranţă a competiţiei şi să poar­te în permanent masca de protecţie, măsură im­pusă de către Ministerul Sănătăţii.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Borfașule, dă banii îna­poi! Apelativul de­ve­nit oarecum con­sa­crat se aude tot mai des după un…

10 ore ago

Bulina albă

Prof. Robert Humel din Petroșani, apreciat artist plastic Pentru că a fost ales președinte al…

10 ore ago

Bulina neagră

Nicolae P., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

10 ore ago

Dezechilibru major în finanţarea spitalelor; de la 1 octombrie, ambulanţele rămân fără combustibil

Sistemul de finanţare a spi­ta­lelor, în special unităţile de pri­miri urgenţe, se confruntă cu un…

10 ore ago

Apel pentru identificarea familiei

Hunedoreanul Gheorghe Barbu, din comuna Peștișu Mic, sat Măne­rău, a fost găsit de cei de…

10 ore ago

Tânăr reținut de polițiști după o agresiune comisă în Hunedoara

Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24…

10 ore ago