Categories: Sport

Autobergamo s-a calificat dramatic în semifinalele Cupei României

Nicolae Gavrea

Derbiul sferturilor de finală ale Cupei României la futsal a avut loc duminică seară, la Sala Sporturilor din Deva, în faţa unui public care a creat o atmosferă incendiară. Echipa locală Autobergamo a întâlnit formaţia Imperial Wet din Miercurea Ciuc, echipă la care evoluează foşti jucători deveni sau timişoreni şi este coordonată de tehnicianul ex-devean Cosmin Gherman.

Fără două piese importante, Biro (suspendat pentru un cartonaş roşu) şi Noe Pardo (accidentat), Autobergamo i-a avut în teren pe pe Sergiu Tacot şi Andre Gomes, recuperaţi medical până înaintea partidei. Jocul a început în ritm susţinut, însă fără faze de poartă, cele două echipe fiind extrem de bine aşezate în apărare, iar echipa vizitatoare a exercitat un pressing agresiv.
Prima ocazie am trecut-o în contul celor de la Imperial Wet, în min.7 şut pe poartă al lui Robert Matei din lovitură liberă de la mare distanţă, scos de Toniţa cu piciorul. Gazdele au replicat două minute mai târziu, când Lopez a avut un reflex salvator la şutul lui Ferreira, iar Obadă a trimis în bară la capătul unui contraatac.
Deschiderea scorului s-a produs în minutul 15, când Duque a reluat din apropiere pasa excelentă în diagonală a lui Rakic şi a trimis în poarta goală a devenilor, 0-1, rezultat care a rămas pe tabelă până după pauză, când oaspeţii au reuşit să înscrie din nou. În min. 24 Deco a executat excelent o lovitură liberă şi Cristi Matei a reluat în plasă pentru 0 – 2.
Devenii au ratat prin Obadă, Sasse şi Gomes, iar portarul Toniţa a apărat foarte bine la acţiunile lui Rakic şi Alvaro. Antrenorul Nelu Stancea a riscat, a scos portarul şi Autobergamo a evoluat în 5 + 0. Au început să curgă şi ocaziile, iar tânărul Andre Sasse a redus diferenţa în min. 34 dintr-o o pasă venită de la Obadă şi tot el va restabili egalitatea în min. 38 după o pasă primită de la Tacot, astfel că la finalul celor 40 de minute scorul a fost 2-2 şi au fost necesare două reprize de prelungiri.
Antrenorul devean a preferat să joace şi în prelungiri varianta 5+0, iar în primul minut al prelungirilor Andre Sasse a trimis superb din unghi închis sub transversală, învingând pentru a treia oară defensiva lui Imperial Wet. Oaspeţii au replicat prin Robert Matei care a expediat o „bombă” în bară, iar Toniţa s-a opus în două rânduri la aceeaşi fază în faţa lui Cristi Matei şi Szocs.
În cea de a doua repriză a prelungirilor, Rakic a egalat în min.47 cu un şut trimis în vinclul porţii devene. Sasse putea închide meciul la faza următoare, însă a intervenit excelent Lopez. Cu 12 secunde înainte de finalul prelungirilor, Autobergamo a comis al şaselea fault de echipă. Deco a executat lovitura de pedeapsă de la 10 metri, dar Toniţa a apărat însă magistral, astfel că echipa învingătoare în această partidă s-a decis în urma loviturilor de departajare. Oaspeţii au transformat prin Deco, l-a imitat Sasse pentru Deva, Rakic a trimis pe lângă poartă şi Ferreira a adus-o pe Autobergamo în avantaj, Robert Matei a înscris pentru Imperial Wet, însă a făcut-o şi Varela şi astfel, Autobergamo s-a calificat în semifinalele Cupei României după un meci deosebit de spectaculos.
Autobergamo Deva: Toniţa, Iancu – Obadă, Tacot, Ferreira, Gomes, Pânzaru, Sasse, Varela, Vives, Anton, Costea. Antrenor – Nelu Stancea
Imperial Wet Miercurea Ciuc: Lopez, Paltan – Alvaro, Cr. Matei, R. Matei, Covaci, Szocs, Rakic, Deco, Ovsannikov, Duque, Tanko, Francini, Bendeguz. Antrenor – Cosmin Gherman

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

3 ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

3 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

3 ore ago

INSEMEX, prezent la evenimentul european „Clean Energy, Restored Lands: The Path Forward for Coal Regions”, ce a avut loc în Germania

Magdalena Șerban Recent, o delegație a Institutului Na­țional de Cercetare-Dezvoltare pen­tru Securitate Minieră și Pro­tec­ție…

3 ore ago

Lecția de la Deva: Investiție de 2,5 milioane de lei, finalizată în timp record pentru siguranța pacienților de la Spitalul județean

Magdalena Șerban Spitalul Județean de Urgență Deva a implementat o investiție de 2,5 milioane de…

3 ore ago

Drumul spre Stațiunea Râușor prinde contur: Investiție de 6,8 milioane de lei pentru modernizarea DJ 686

Accesul rutier către stațiunea montană Râușor va fi modernizat complet în următorii doi ani. Președintele…

4 ore ago