Echipa de futsal Autobergamo Deva a sărbătorit puţin după victoria obţinută în faţa celor de la Imperial Wet Miercurea Ciuc şi implicit calificarea în semifinalele Cupei României, deoarece duminică, de la ora 18, în Sala Sporturilor din Deva, vom avea un nou derbi.
Va fi unul din campionatul primei ligi de futsal, deoarece devenii vor întâlni o altă formaţie cu pretenţii la un loc pe podiumul de premiere al competiţiei naţionale, Dunărea Călăraşi, calificată de asemenea în play-off. O victorie în partida programată duminică seara la Deva este obligatorie pentru Autobergamo, deoarece finalul de sezon regulat este aproape, iar lupta pentru ocuparea unui loc cât mai bun pentru play-off devine tot mai interesantă. După cum au declarat oficialii clubului devean, Autobergamo urmăreşte ocuparea locului întâi, pe care îl mai vizează atât United Galaţi, cât şi Imperial Wet, aflate în clasament la doar două puncte în spatele devenilor. Ocupanta primului loc va evita ambele principale contracandidate la titlu în grupă, conform noilor reguli de desfăşurare a play-off-ului.
Programul ultimelor trei etape ale Ligii întâi este dificil pentru Autobergamo Deva, dar nu se poate spune că avantajează în mod cert pe vreuna dintre pretendentele la fotoliul de lider. Autobergamo va întâlni echipa Poli Iaşi în deplasare, trebuie să mai joace acasă cu Dunărea Călăraşi şi apoi la Miercurea Ciuc derbiul cu Imperial Wet.
Din păcate, vestea proastă este că Andre Gomes s-a accidentat grav la partida din Cupă cu Imperial Wet, are ruptură la ligamente şi va lipsi tot restul sezonului. Este o pierdere mare pentru formaţia pregătită de Nelu Stancea, mai ales că meciurile decisive abia de acum încolo urmează. Mai sunt de disputat trei etape din sezonul regulat plus cele patru jocuri – cu o încărcătură încă şi mai importantă – din grupa semifinală de play-off.
Se speră însă la revenirea lui Noe Pardo, care a absentat la precedentul meci din campionat, disputat la Buzău cu SCM Gloria şi de la întâlnirea cu Imperial Wet din Cupa României.
Borfașule, dă banii înapoi! Apelativul devenit oarecum consacrat se aude tot mai des după un…
Prof. Robert Humel din Petroșani, apreciat artist plastic Pentru că a fost ales președinte al…
Nicolae P., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un…
Hunedoreanul Gheorghe Barbu, din comuna Peștișu Mic, sat Mănerău, a fost găsit de cei de…
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24…