Conform calendarului oficial al Federaţiei Române de Karate Tradiţional, întrecerile ediţiei cu numărul 28 a Campionatului Naţional Fudokan se vor desfăşura la Deva.
Ca de fiecare dată, aceste întreceri se anunţă foarte disputate, deoarece vor fi prezenţi la Deva cei mai talentaţi sportivi români ai momentului, dar şi o serie de oficiali din cadrul forului de specialitate.
Organizatorii, FRKT şi CS Ronin Deva, vor asigura condiţiile necesare bunei desfăşurări a acestor întreceri, dar şi premiile care se vor acorda primilor clasaţi la secţiunile din competiţie. Vom reveni cu alte amănunte în numerele noastre viitoare.
Scena politică românească fierbe în culise, mai ales după instabilitatea guvernamentală recentă, iar zvonurile despre…
Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…
V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…
Magdalena Șerban Recent, o delegație a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție…
Magdalena Șerban Spitalul Județean de Urgență Deva a implementat o investiție de 2,5 milioane de…
Accesul rutier către stațiunea montană Râușor va fi modernizat complet în următorii doi ani. Președintele…