Dan Burza, Magdalena Şerban
Astăzi, 13 septembrie 2011, se împlinesc 98 de ani de la moartea celui care a fost Aurel Vlaicu, inginer, inventator şi unul dintre pionierii aviaţiei româneşti.
Moartea „Icarului” este legată de serbările Astrei, din anul 1913, desfăşurate la Orăştie, acolo unde Vlaicu urma să ajungă la data de 13 septembrie cu ultima sa „maşină de zburat”. S-a prăbuşit în apropiere de Câmpina, transformând jertfa în simbol. Oraşul Paliei nu i-a rămas dator, primăria organizând, anual, în fiecare zi de 13 septembrie, manifestări comemorative.
Comemorarea are loc astăzi la ora 11.00, în Piaţa Victoriei, în faţa monumentului închinat lui Aurel Vlaicu. Va fi oficiat un parastas de pomenire, vor fi rostite alocuţiuni, iar la final, vor avea loc depuneri de coroane de flori. Este pentru prima oară după mulţi ani, când această acţiune nu se va mai bucura de prezenţa lui Aurel Rădulescu, ultimul nepot al marelui Vlaicu. Bătrân şi bolnav, acesta a decedat cu puţin timp în urmă în satul care poartă astăzi numele „feciorului din Binţinţi”.
Astăzi, pompierii deveni ne-au arătat, încă o dată, ce înseamnă profesionalismul dublat de o inimă…
Un bărbat de 61 de ani, din județul Gorj, a fost reținut pentru 24 de…
Polițiștii din municipiul Deva au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în cazul unei…
Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă a amenințat o familie, i-a spart ferestrele…
Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…
A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.