Auchan sărbătoreşte 10 ani de prezenţă pe piaţă în România, iar cu această ocazie susţine cu 200.000 de euro dezvoltarea comunităţilor din ţară.
Auchan, unul dintre cei mai mari retaileri de pe piaţa locală, a împlinit 10 ani de la deschiderea primului hipermarket din ţara noastră şi sărbătoreşte momentul alături de consumatori. Astfel, clienţii sunt invitaţi să aleagă, fiecare pentru oraşul în care trăieşte, un proiect din cele trei proiecte de dezvoltare a comunităţii pe care Auchan îl va susţine financiar cu până la 10.000 de euro. „Campania Mobilizatron va mobiliza clienţii Auchan din cele 18 oraşe în care retailerul are deschise 33 de magazine, invitându-i să aleagă unul dintre cele trei proiecte propuse de companie: educaţie, ajutor umanitar, respectiv mediu”, a declarat Tibor Szocs, director magazin Auchan Deva. (S. Popa)
Claudia Mariana David, decanul Baroului Hunedoara din anul 2024, a murit în noaptea de joi…
Povestesc gurile rele că un personaj din zona noastră a pățit exact ce a făcut…
Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că formația pe care o coordonează s-a calificat în…
V.F., din municipiul Petroșani Pentru că este implicat într-un dosar de loviri și violențe extrem…
Ieri dimineață, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai mai multor subunități de poliție…
Magdalena Șerban Zilele comunei sunt evenimente sociale și culturale majore care adună membrii comunității la…