Categories: Actualitate

Accident de muncă soldat cu deces

Dorin Popescu

În urma accidentului de muncă, petrecut în data de 26 septembrie a.c., în secţia BCA de la „Macon” Deva, unul dintre accidentaţi a decedat la Bucureşti, unde a fost internat la Spitalul Clinic de Urgenţă.

În urma decesului, comunicat în cursul zilei de ieri la Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara, urmează ca această instituţie să declanşeze o anchetă, în baza legislaţiei în vigoare, după cum a precizat Adrian Bozdog, şeful ITM, în vederea stabilirii vinovaţilor. Reamintim că accidentul, produs cu aproximativ două săptămâni în urmă, a avut loc în timp ce doi muncitori interveneau pentru schimbarea unei garnituri de etanşare la o pompă pentru transportul agentului termic. În timpul acestei intervenţii, din pompă a ţâşnit apă fierbinte, la temperatură foarte ridicată, provocând grave arsuri celor doi muncitori. Unul dintre ei a fost internat în Secţia de Chirurgie plastică a Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, iar altul a fost transportat de urgenţă la Bucureşti. Din nefericire, acesta din urmă a pierdut bătălia cu viaţa.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele au aflat că un personaj de la noi n-a mai putut să accepte…

18 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că rămâne la Hunedoara, așa cum și-a dat cuvântul…

18 ore ago

Bulina neagră

V.F., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată după ce nu a…

18 ore ago

Au ajuns cu mașina în șanț

Pompierii militari din Deva și Ilia au intervenit de urgență pentru a-i salva pe cei…

18 ore ago

Ordine de protecție emise de polițiștii din Hunedoara

Polițiștii au intervenit, în luna au­gust a.c., în 195 de cazuri de vio­lență domestică în…

18 ore ago