Au luat bani de la Sãnãtate pentru becurile de Crãciun

Carmen Cosman

Consilierii locali USL din Uricani au dat sănătatea pe iluminatul ornamental de Crăciun. Astfel, ei au decis să aloce pentru „reabilitarea” beculeţelor de Crăciun din patru zone ale localităţii, exact 77.000 de lei, adică aproape 1 la sută din valoarea bugetului local.

Vor avea ţurţuri luminoşi
Potrivit proiectului de hotărâre, va avea loc „reabilitarea iluminatului festiv” în parcul de lângă Poşta Uricani, pe strada Revoluţiei, strada Muncii şi pe podul dintre str. Republicii şi Muncii. De asemenea, aleşii din Uricani au votat pentru montarea de ţurţuri luminoşi, de figurine cu Moş Crăciun, împodobirea bradului cu plase luminoase. Pentru că la acest capitol bugetul era insuficient, s-a hotărât să se ia bani de la Sănătate şi Autorităţi Publice. Nu toţi consilierii au fost de acord cu acest proiect, mai ales că suma este foarte mare pentru bugetul local. „Mi se pare o sumă foarte mare pentru asta, în condiţiile în care bugetul local este sărac. Nu cred că beculeţele de Crăciun erau o prioritate pentru Uricani, dar aşa se întâmplă când ai majoritatea în consiliul local“, a declarat Daniel Moraru, consilier local PRM.

„La noi, e criză tot timpul”
De asemenea, Ion Stănescu, consilier local independent, susţine că suma este una imensă. „Anual, s-au cheltuit miliarde cu instalaţiile şi bradul de Crăciun. Eu înţeleg că s-au mai ars becuri, dar nu cred că s-au ars de 77.000 de lei. Mi se pare anormal ce se întâmplă, probabil primarul Buhăescu trebuie să găsească o modalitate de a cheltui banii într-un fel sau altul”, a declarat Stănescu. Pe de altă parte, viceprimarul Uricaniului, Cornel Braia, a precizat că beculeţele ornamentale nu numai se repară, ci se şi schimbă în totalitate. „Mie nu mi se pare o sumă mare pentru un oraş ca al nostru. Este o prioritate pentru Uricani, din discuţiile cu cetăţenii. Nici nu ştiţi cât de mult suferă oamenii când văd că în alte oraşe, ca Petroşani, Vulcan, e mai frumos. În plus, la Uricani e iluminat vechi. E frumos să avem şi noi ce-i frumos. Ce dacă suntem în an de criză? La noi e criză tot timpul”, a adăugat Cornel Braia.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Instalația de nocturnă de la stadionul din Petroșani este funcțională

A fost finalizat obiectivul de investiții „Instalație de nocturnă, sistem de degivrare și irigare a…

18 ore ago

Anunţ suplimentare şedinţă august 2026

Având în vedere Anunțul anterior și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022pentru aprobarea…

22 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un per­so­naj cu veleități de artist trage tare să revină…

2 zile ago

Bulina neagră

S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…

2 zile ago

Bulina albă

Gabriela Cobori, coordonator trupa de dans Mistic Pentru că face o treabă excelentă cu trupa…

2 zile ago

Bărbat identificat și arestat preventiv după atacul asupra unei tinere în Hunedoara

Polițiștii din Hunedoara au iden­ti­ficat, în urma cercetărilor și a pro­batoriului administrat, un bărbat suspectat…

2 zile ago