Două femei din comuna hunedoreană Ghelari au provocat un incendiu care a cuprins opt hectare de teren, după ce au încercat să-şi pregătească un grătar pe o păşune din apropierea localităţii, iar focul, scăpat de sub control, s-a extins cu repeziciune până în liziera pădurii.
În momentul în care femeile au observat faptul că incendiul ia proporţii, acestea au fugit de la faţa locului, fără să mai sesizeze autorităţile. Ulterior, cetăţenii au anunţat incidentul la poliţie, care a început cercetările în acest caz.
„Poliţiştii au efectuat cercetări cu privire la cauzele producerii incendiului şi au stabilit că două femei din localitatea Ghelari, în vârstă de 39 şi, respectiv, 45 de ani, însoţite de doi minori, în vârstă de 10 şi, respectiv, 13 ani, s-au deplasat pe o păşune din apropierea străzii Muncii şi au făcut foc pentru prepararea unui grătar. Din cauza neatenţiei, focul s-a extins pe păşune, iar ulterior, în liziera pădurii“, a declarat subcomisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.
Proporţiile incendiului au fost limitate datorită intervenţiei rapide a autorităţilor locale, care au folosit o maşină de stingere a focului pe care o deţin în parcul auto, dar şi pompierilor militari care au deplasat la faţa locului o autospecială. În acest fel, au fost salvate mai multe anexe gospodăreşti şi locuinţe aflate la marginea comunei, pe direcţia de propagare a flăcărilor.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală. În caz că vor fi găsite vinovate, cele două persoane sunt pasibile de amendă sau, mai rău, condamnare la închisoare de la trei luni la doi ani. (M. Crivăţ)
Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…
Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…
R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…
Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu venituri reduse pot depune cererile și declarațiile pe propria…
Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii locale și eficientizarea serviciilor…
Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…