Executorul judecătoresc desemnat cu punerea în aplicare a mandatului de executare silită a proprietarului casei din Şoimuş, aflată în calea autostrăzii, nu s-a prezentat ieri, aşa cum a anunţat printr-o adresă oficială.
Motivul pentru care nu s-a putut prezenta ieri la faţa locului a fost că din echipa care trebuie să asiste la preluarea imobilului a lipsit un membru. Potrivit executorului judecătoresc Aron Benteu, cel care se ocupă de executarea silită, procedura a fost amânată pentru că a lipsit reprezentantul CNADNR.
Au venit să-i taie curentul
În schimb, proprietăţii cu pricina i-au dat târcoale pe la orele amiezii, reprezentanţii companiei care distribuie energie electrică. Din spusele lui Viorel Ursu, angajaţii Enel au venit pentru a opri alimentarea cu energie electrică a locuinţei, având un ordin de deconectare pe numele proprietarului casei, bunicul bărbatului.
„Au venit cei de la Enel cu o maşină cu macara şi mi-au spus că taie curentul. Au urcat pe stâlp, dar până la urmă am încercat să-i conving să nu-l taie. Dar au spus că vor reveni. Aveau ordin de deconectare pentru două gospodării, a mea şi a unuia dintre vecini”, a afirmat Viorel Ursu. Întrebat dacă a găsit un adăpost pentru el şi familia sa până când se va soluţiona litigiul în instanţă, prin care a contestat suma oferită de stat drept despăgubire, acesta a afirmat că nu.
„Nu am unde să merg. Nu ştiu ce vom face, probabil vom sta în cort. Dar nici cortul nu ştiu unde îl voi putea monta. Nici cu animalele nu ştiu ce să fac. Am nouă vite, un viţel, purcel şi găini”, arată bărbatul. Din surse neoficiale, următoarea dată la care executorul judecătoresc ar putea să-i bată la poartă ar putea fi în 24 august sau în 3 septembrie. Dar, nimic nu-l împiedică pe acesta să vină în absolut orice zi, din moment ce înştiinţările oficiale au fost transmise.
Opt adolescenţi din Deva, cu vârstele cuprinse între 14 şi 16 ani, sunt cercetaţi de…
„Liderul” care turna pe la doi ș-un sfert, pe la toți tablagiii care-i puteau garanta…
Channela-Alessia Miloș, elevă din comuna Sântămăria-Orlea Pentru că a fost desemnată și premiată drept „Cel…
Darius V. din Vulcan, recidivist abia eliberat din penitenciar Pentru că riscă iar să ajungă…
Indivizii înarmați cu bâte și un pistol au terorizat, în toiul nopții, un paznic de…
De teamă că s-a înnorat afară și o să vină o furtună puternică, o hunedoreancă…
View Comments
Prin intermediul acestui cotidian vreau sa multumesc celui , care cu adevarat a contribuit la amanarea pana pe 24 august a demolarii caselor nostre situate pe traseul autostrazii .Acest om da dovada de mare modestie . Nu se poate compara cu primarul Irimie Mihai care se tot lauda pe retelele de socializare , pe la televiziuni locale , prin ziare ca el face totul in comuna si in schimb nu a facut aproape nimic pentru noi . A facut multe lucruri pentru binele familiei lui si ale apropiatilor sai.
Hop, top, a mai aparut o ciuperca otravitoare de Hunedoara pe la posturile nationale de televiziune, deputata Carmen Harau care spune ca rezolva problemele hunedorenilor si a celor din Soimus care au casele pe traseul autostrazii Lugoj-Deva. Aceasta minte cu nerusinare isi face propaganda electorala pe bani publici deoarece este conectata la banii publici ai primariei Hunedoara prin firmele detinute de familia sa cu ajutorul supusului primar de Hunedoara Arion Viorel.Doamna vrea sa acapareze aproape toate posturile de televiziune locale de Hunedoara si se apropie si de cele nationale , presa scrisa de Hunedoara este aproape toata dominata de Carmen Harau ,prin oferirea de bani acestora pentru a-i manevra cum vreau muschii ei,ca bani are primaria.
Mioara ai perfecta dreptate.