Categories: Sport

Au dat cu perfecţiunea-n… barã

Ciprian Marinuţ

Lidera Campionatului Municipal de Fotbal Amatori, Old Boys, a suferit prima înfrângere din acest sezon, după 10 victorii consecutive, la capătul unui meci în care a ţintit de patru ori bara celor de la Anonimii.

Tactica… echilibrului
„Ticeru” Alin Petraş, sufletul şi creierul echipei Anonimii, a găsit ac de cojocul foştilor fotbalişti profesionişti de la Old Boys, care au defilat în primele 10 etape de campionat. Acesta şi-a aranjat perfect echipa în apărare, eliminând practic spaţiile libere, şi a ordonat hărţuirea adversarilor pe contraatac. Tactica i-a încurcat rău de tot pe cei de la Old Boys, iar liderii au suferit primul eşec, deşi au avut multe ocazii de a marca, între care şi patru bare.

Portarul nu merge de multe ori la…
Tacticizat de „Ticeru”, jocul a stat sub semnul echilibrului în majoritatea timpului. În prima repriză, Old Boys a fost salvată de mai multe ori de la gol de intervenţiile miraculoase ale portarului Vezeteu şi o dată de bară, în minutul 16, la şutul lui Mărginean. Şi Anonimii au trăit periculos, dar portarul Manolache şi bara, de două ori (Bauman, min. 6 şi Gavrilă, min. 17), au oprit drumul spre gol al veteranilor de la Old Boys.
 Paradele lui Vezeteu au fost puse la podea după pauză, când Seinea (40) s-a infiltrat în careu şi l-a învins pe bravul portar cu un şut de la trei – patru metri, după o pasă perfectă a lui Mărginean. Old Boys a replicat şi a încercat egalarea, însă Carabulea (42) şi Gavrilă (48) au ţintit şi ei bara, iar lidera a fost îngenuncheată pentru prima dată în acest campionat. Eşecul a fost greu digerat, iar cei de la Old Boys au contestat vehement mai multe decizii ale arbitrilor Mihai Nacu – Hanzi Stan, însă erorile acestora nu pot fi suspectate de rea intenţie, ci pot fi puse doar pe seama imperfecţiunii umane.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un scandal este pe cale să izbucnească după ce un personaj…

12 ore ago

Bulina albă

Alexandru-Valentin Lupea, polițist Pentru că îmbină fericit datoria de polițist cu pasiunea pentru speologie.

12 ore ago

Bulina neagră

C.T., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată după ce a încălcat…

12 ore ago

Noutate! Din acest an, clase de liceu cu profil teologic și în municipiul Deva la Seminarul Teologic „Sfânta Ecaterina”

Seminarul Teologic Ortodox „Sfânta Ecaterina” vă invită să participați la Ziua Porților Deschise, organizată în…

12 ore ago

Bărbat reținut pentru 24 de ore, bănuit de încălcarea unui ordin de protecție

Polițiștii din municipiul Hunedoara au reținut pentru 24 de ore un băr­bat bănuit de încălcarea…

12 ore ago

Droguri găsite la un traficant băgat în arest

Un bărbat din județul Hunedoara a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri de…

12 ore ago