Cu un salariu ce nu depăşeşte 6.000 de lei lunar, prefectul de Hunedoara ocupă locul 16 la nivel naţional în „topul prefecţilor”.
Prefectul de Hunedoara, Attila Dezsi (foto), pleacă acasă lunar cu 5.905 lei, ceea ce îl plasează doar pe poziţia a 16-a la nivel naţional. De exemplu, prefectul de Iaşi, Dragomir Sava Tomaşeschi, are o retribuţie lunară de 7.126 de lei pe lună, iar înaintea prefectului de Hunedoara, se mai află omologii lui din Buzău, Gorj, Constanţa, Neamţ, Botoşani, Bucureşti, Bihor, Mureş, Galaţi, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Sălaj şi Caraş-Severin.
Chiar dacă sunt mai puţin vizibili decât primarii, prefecţii au mai multe atribuţii decât aleşii locali şi, din acest motiv, şi retribuţiile lor sunt mai mari. Astfel, prefectul conduce toate serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale şi este, practic, reprezentantul Guvernului în teritoriu. (C.Cosman)
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara s-au întâlnit astăzi cu elevii dornici să…
Mare e grădina politicii din zona lămpașelor și mulți îi mai sar gardul, mai ales…
Tiberiu Pasconi, primarul comunei Totești Pentru că a fost reales președinte al Ligii Aleșilor Locali…
Alina B., din Vulcan Pentru că a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de…
Judecătoria Hunedoara a respins cererea ca neîntemeiată și a sancționat-o pe reclamantă cu suma de…
Captură record realizată de polițiști și procurorii DIICOT. Trei persoane au fost reținute după ce…
View Comments
Prefectul Attila Dezsi este un om de onoare.
Pai e pe locul 16 ca lui ii da in forinti. Ha-ha-ha. A intrebat Avram Iancu de tine, prietene. =))
Bai ”Geza”, te-ai intalnit cu Avram Iancu? bbbrrrrrrrrrrrrr
Merita toti banii.