Deci, să vedem ce putem spune despre formaţiunea care se defineşte ca având doctrină naţional-progresistă? În primul rând, am în vedere faptul că acest partid a reuşit ca de la înfiinţare să fie în Parlament. Şi nu oricum, ci cu grupuri parlamentare compacte în ambele camere. Mai mult, chiar dacă se declară un partid de centru-stânga cu accente naţionaliste, jucându-şi bine cărţile, a reuşit să acceadă la guvernare, intrând într-o coaliţie cu PDL şi UDMR. Culmea, două formaţiuni de dreapta, dar care aveau nevoie ca de aer de voturile parlamentarilor naţional-progresişti, pentru a putea trece prin Parlament legile dure şi antipopulare pe care a trebuit să le ia Guvernul Boc, pentru a scăpa România de colaps. Au făcut-o, susţin liderii UNPR, doar pentru interesul naţional. Mai precis, pentru menţinerea stabilităţii în ţară, în aceste vremuri extrem de dificile, generate de criza economico-financiară cu care se confruntă lumea. Au făcut-o – declara sâmbătă, la Deva, Marian Sârbu, preşedintele partidului – chiar cu riscul ca, fiind în coaliţia aflată acum la putere, să se erodeze şi să piardă din simpatia electoratului.
Acum, să stăm drept şi să judecăm niţel strâmb. Va eroda ea guvernarea, dar pentru UNPR, care are doar un singur ministru în Guvernul Boc, şi acela la Apărare – minister bine văzut de populaţie, care de regulă îl asimiliează cu armata – erodarea este foarte slabă, aş spune nesemnificativă, în comparaţie cu cea a PDL şi chiar a UDMR. În schimb, avantajele aflării la guvernare sunt consistente, mai ales pentru un partid nou înfiinţat, cum este UNPR. Întreb doar, nu dau cu parul! Dacă nu se afla în coaliţia aflată la putere, ar fi reuşit oare UNPR să-şi constituie în aşa timp scurt organizaţii în aproape toată ţara şi să adune până la această oră – conform declaraţiilor generalului Oprea, preşedintele executiv al partidului – peste 300.000 de membri? Sincer, eu unul nu cred.
(urmarea în ziarul de mâine)
Prof. Adriana Popa, de la Clubul Copiilor Valea Jiului Pentru că gimnastele pregătite de ea…
Marian B., din Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt…
Curtea de Apel Alba Iulia a dispus schimbarea încadrării juridice pentru doi inculpați judecați în…
Primarul din Hunedoara, Dan Bobouțanu, i-a trecut pragul unei hunedorence care a împlinit frumoasa vârstă…
Magdalena Șerban E cumplit ca un bolnav de diabet, boală care în general nu vine…
View Comments
Cred că în anii următori se vor produce mari schimbări în structura electoratului. Cred că UNPR va fi un actor care va depăşi polarizarea de natură ideologică. Un procent de 10% la alegerile din 2012 nu va mai fi o bariera de netrecut pentru UNPR.
..dacă-i iau elicopterele la Oprea,salutare 10% UNPR!!!..poate 1-2% cel mult!!!
S-a zis in Romania cu asa-zisele partide istorice, e nevoie de schimbarea in bine a clasei politice romanesti si cred ca inceputul inseamna UNPR.
Las' ca o sa-i dau eu MIG-urile si o sa prinda UNPR-ul viteza de minim 15% la alegeri.