Aşteaptă de trei luni validarea unui consilier

Maximilian Gânju

Organizaţia PNL Petrila se luptă cu morile de vânt, după ce şi-a exclus din partid un consilier local, iar în locul său a propus un alt candidat de pe listele cu care a participat la alegerile din 2012, dar care n-a fost încă validat. Consilierii PDL îi ajută pe social democraţii din consiliul local să amâne numirea candidatului liberal.
Trei încercări au avut până acum liberalii din Petrila, să o înlocuiască pe Daniela Vişănescu, exclusă din partid la finele lui 2013, locul ei urmând să fie luat în CL Petrila de Beatrice Andrei. Însă, la toate şedinţele ordinare ţinute până acum, PNL-ul n-a reuşit să-şi valideze consilierul. Lipsa de cvorum a fost motivul care a amânat nejustificat numirea consilierului liberal, iar Prefectura Hunedoara a cerut legislativului din Petrila, printr-o adresă, explicaţii cu privire la motivele pentru care consiliul local n-a fost întregit. Matematic, în urma alianţei cu PDL, liberalii au majoritatea în Consiliul Local Petrila, dar numai pe hârtie, pentru că aleşii de la PDL votează cu social democraţii. „Luna trecută a fost o şedinţă extraordinară şi pe ordinea de zi au fost trecute vreo 17 puncte. Apoi, s-a ţinut şedinţa ordinară dar nu au participat decât consilierii liberali şi viceprimarul. Cum nu a fost cvorum, nu s-a putut valida noul ales local. Luna aceasta se foloseşte acelaşi tertip. Astfel, nu vor să ia act de mandatul unui nou consilier, pentru că în şedinţă nu trebuie să se voteze, nu este o altă procedură de îndeplinit, decât să se ia act de numirea unui alt consilier”, spun liberalii din Petrila.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

RAZIE DE AMPLOARE ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA: ZECI DE AUTOTURISME VERIFICATE ȘI SACȚIUNI CONTRAVENȚIONALE APLICATE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au desfășurat, în cursul nopții trecute, o acțiune de…

2 zile ago

Jandarmii hunedoreni au contribuit la recuperarea și restituirea unui portofel pierdut în municipiul Deva.

În timpul executării misiunilor de menținere a ordinii și siguranței publice în zona Pieței Unirii,…

3 zile ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII DIN PETRILA, BĂNUIT DE TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE ȘI PORTUL SAU FOLOSIREA FĂRĂ DREPT DE OBIECTE PERICULOASE

Polițiștii din Petrila au intervenit cu promtitudine într-un caz de tulburarea ordinii și liniștii publice…

3 zile ago

Bulina albă

Florin Alba, primarul comunei Băcia Pentru multiplele proiecte investiționale câștigate din fonduri nerambursabile.  

4 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o funcționară de la poa­lele Cetății are o schemă extrem de in­genioasă…

4 zile ago