Categories: Comunitate

Astăzi, verdict în cazul Consiliului Local Bucureşci

Nicolle Ebner

Astăzi, primarul comunei Bucureşci, Mircea Ghilean (foto), află sentinţa instanţei cu privire la soarta consiliului local din comună, dizolvat în luna noiembrie a anului trecut. Edilul şef speră ca măcar din 1 februarie să poată lucra la capacitate maximă, astfel încât să-şi ducă la bun sfârşit toate proiectele pentru modernizarea comunei.

Dizolvat din luna noiembrie
„Nu am consiliu local din luna noiembrie, pentru că, atât de interesaţi au fost de proiectele propuse de mine pentru lucrări în comună, încât nu au adoptat în trei şedinţe ordinare consecutive nici o hotărâre. Conform legii, în astfel de situaţii, consiliul local se dizolvă. Ei au crezut că-mi fac mie rău şi că voi muri fără ajutorul consilierilor, însă şi-au tăiat singuri craca de sub picioare. Sper ca de la 1 februarie să avem şi noi un consiliu care să tragă la aceeaşi căruţă cu mine, pentru comunitate. Astăzi, Instanţa de Contencios Administrativ dă verdictul cu privire la continuarea activităţii fostului consiliu sau decide, conform legii, dizolvarea lui şi declanşarea alegerilor anticipate în comuna Bucureşci, pentru alegerea altor 11 consilieri locali”, a declarat primarul Mircea Ghilean, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

Proiecte pentru 2010
Edilul şef al comunei Bucureşci îşi pune mari speranţe în viitorul consiliu local. „Sper ca împreună cu viitorii aleşi locali să continui proiectele începute pe raza comunei, în special în infrastructură. Mă refer aici la modernizarea DC 18 şi 19 E-Curechiu-Valea Carelor, la drumurile vecinale judeţene din cătunele Fodori şi Cosmeşti, lucrări începute cu ani în urmă, dar şi anul trecut. Tot la capitolul drumuri, voi face lobby la Consiliul Judeţean Hunedoara, ca să obţin finanţare pentru modernizarea DJ, care face legătura cu Geoagiu şi mi-am propus să dau utilitate drumului de căruţe care leagă Bucureşci de Băiţa, într-unul de circulaţie rutieră. Tronsonul de patru km poate constitui o nouă deschidere între Brad-Deva-Bucureşci”, îşi enumeră edilul şef al comunei priorităţile pe acest an. Iar proiectele nu se opresc aici. Tot în 2010, primarul vrea să înceapă modernizarea Căminului Cultural din satul Şesuri, devenit impropriu pentru organizarea de activităţi, să finalizeze lucrările la anexele căminului cultural din centrul de comună şi să continue lucrările de regularizare a Văii Curechiu-Bucureşci.
Şi dacă mai obţine şi finanţarea pentru proiectul depus pe Măsura 3.2.2 de alimentare cu apă şi reţea de canalizare în satele Curechiu, Şesuri şi cel reşedinţă de comună, atunci primarul Mircea Ghilean poate spune că a început anul 2010 sub auspicii bune.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • M Ghilean - cel mai tare primar cu o organizatie PNL beton -al doilea procent din judet pentru Crin Antonescu 45%.La anticipate pentru Consiliul Local va scoate 6 consiliei PNL.Adversarii politici PSD si PDL sunt disperati.Mesaj pentru cetatenii comunei: votati echipa primarului. votati PNL!

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a pus de o alianță a săracilor cu duhul. Gurile rele din capitala regiunii cu…

4 ore ago

Bulina albă

Timeea Ștefănescu, sportivă din municipiul Vulcan Pentru că a obținut două medalii de argint și…

4 ore ago

Bulina neagră

Dănuț R., din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori,…

4 ore ago

Primăria Șoimuș, bună de plată!

Au primit bani pentru refacerea comunei după calamități, dar i-au folosit pe altceva Primăria Șoimuș…

4 ore ago

Motivele pentru care anchetatorii lui Traian Berbeceanu au fost achitați de judecători. „Modalitatea în care și-au exercitat atribuțiile a fost una extrem de deficitară”

Procurorul Ioan Mureșan (foto dreapta), achi­tat pentru abuz în serviciu, repre­siune nedreaptă și fals intelectual,…

4 ore ago

Conducerea din Dobra a dat lovitura, din nou

Magdalena Șerban Odată utilizată, apa potabilă devine apă uzată. Sistemul de canalizare este folosit pentru…

4 ore ago